Stiinta

iulie 10, 2013
 

Chimia nu este o ştiinţă atât de exactă cum credeam: masele atomice a 5 elemente au fost revizuite

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

O cercetare recentă contrazice ceea ce majoritatea oamenilor au învățat la școală, indicând faptul că masa atomică nu are tot timpul o valoare fixă, așa că acest parametru a fost recalculat recent pentru cinci dintre elementele chimice cunoscute. Cunoașterea masei atomice relative – denumită și greutate specifică – a fiecărui element chimic în parte este foarte importantă în știință, industrie și chiar comerț. Încă din anul 1882, Frank W. Clarke, profesor al unei universități americane, a creat un tabel de mase atomice pentru uz practic în aceste domenii.
Aceste mase atomice sunt trecute, de asemenea, în tabelul periodic al elementelor chimice, cunoscut și sub denumirea de „tabelul lui Mendeleev”. Recent, o comisie a Uniunii Internaționale pentru Chimie Pură și Aplicată (IUPAC), în urma unei cercetări realizate în colaborare cu U.S. Geological Survey și alte instituții, a revizuit aceste valori și a publicat un nou tabel, unde masele atomice a cinci elemente diferă de cele anterioare. În acest fel, în cazul magneziului și bromului, greutățile atomice standard sunt notate ca intervale, nu ca valori unice, iar în cazul altor trei elemente – germaniu, indiu și mercur – au fost determinat valori noi, mai precise.
Tehnicile moderne de analiză pot măsura masa atomică a multor elemente cu o precizie atât de mare, încât mici variații ale masei atomice a unui element pot servi ca markeri pentru anumite procese fizice, chimice și biologice. Atomii aceluiași element, însă care au mase atomice diferite, se numesc izotopi. Masa atomică a unui element depinde de numărul izotopilor stabili pe care îi prezintă și de cantitatea din fiecare izotop stabil existentă într-o mostră ce conține acel element. Elementele care au un singur izotop stabil nu prezintă variații ale masei atomice. Variațiile masei atomice apar atunci când un element are doi sau mai mulți izotopi stabili a căror abundență variază, în funcție de mostra analizată.
Greutatea atomică standard a bromului era considerată ca având valoarea de 79.904, însă, în realitate aceasta poate varia între 79.901 și 79.907, în funcție de proveniența mostrei unde se găsește elementul. Anterior, IUPAC ajustase și valorile greutăților atomice pentru hidrogen, litiu, bor, carbon, azot, oxigen, siliciu, sulf, clor și taliu, notându-le, de asemenea, ca intervale, pentru a reflecta variațiile greutăților atomice ale acestor elemente. Aceste ajustări sunt importante în cercetarea fundamentală și în practică. De pildă:
• măsurarea precisă a abundenţei izotopilor carbonului într-o mostră poate servi la determinarea purităţii şi a provenienţei unor alimente cum ar fi vanilia şi mierea.
• măsurătorile izotopice ale azotului, clorului şi altor elemente pot fi utilizate pentru a depista provenienţa unor poluanţi din cursurile de apă şi din pânza freatică.
• în testele anti-doping, testosteronul existent în mod natural în corpul uman poate fi diferenţial de testosteronul provenit din preparate farmaceutice, pe baza greutăţii atomice diferite a carbonului.

Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

PROIECȚII CINEMATOGRAFICE CONTROLATE DIRECT DE CREIERUL SPECTATORULUI

Cum ar fi să puteţi interveni asupra unui film, în timp ce îl vedeţi, pentru a-l modifica după cum vă place? Este ceea ce încearcă să facă un cercetător din Marea Britanie. Deocamdată, însă, este doar un experime...
de Laura Romila
 

 
 

FERMIERII CARE PRIMESC BANI DE LA UE AR PUTEA FI VERIFICAȚI PRIN SATELIT

Fermierii care primesc bani de la Uniunea Europeană ar putea fi controlaţi prin intermediul sateliţilor. Aflaţi în spaţiu, la peste 700 de kilometri distanţă de Pământ, aceştia vor monitoriza culturile şi vor semnal...
de Laura Romila
 

 
 

Misiune pe Marte în căutare de semne de viață

Agenţia Spaţială Europeană se pregăteşte să înceapă explorarea atmosferei lui Marte, în căutare de semne de viaţă. Va face acest pas cu ajutorul unei sonde aflate pe orbita Planetei Roşii, la 400 de kilometri dist...
de Laura Romila
 

 

 

Inteligența Artificială ar putea fi folosită în lupta împotriva cancerului

Inteligența Artificială ar putea fi folosită ca o “armă” în lupta împotriva cancerului. Devoltarea tehnologiei ar putea crea instrumente care să depisteze această boală chiar din stadiile incipiente. Descoperirea a...
de Laura Romila
 

 
 

MUZEUL BÂRLĂDEAN A DESCHIS “ ZILELE CULTURALE ALE BÂRLADULUI”

În intervalul 11-20 mai 2018, la Bârlad se va derula programul Zilelor Culturale, care au ajuns la cea de a XXXIII-a ediție. Vor fi 10 zile în care oameni de cultură, cercetători din țară și străinătate, artiști, vo...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi