Stiinta

ianuarie 30, 2014
 

Ce boală gravă vă paște dacă beți mai mult de un pahar de vin pe zi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Consumul regulat de alcool poate duce la creșterea riscului de a dezvolta melanom, cea mai agresivă formă a cancerului de piele. Oamenii de știință au consultat nu mai puțin de 16 studii efectuate anterior în care fuseseră implicați un număr de peste 6.200 de pacienți. În acest fel, cercetătorii au descoperit că persoanele care consumaseră mai puțin de o băutură zi de zi au prezentat un risc de a dezvolta menom cu zece procente mai ridicat față de cei care nu consumaseră deloc alcool sau care consumaseră numai cu anumite ocazii.

Cei care au consumat cel puțin două băuturi zilnic au prezentat un risc cu 18 procente mai ridicat de a dezvolta melanom. În privința celor care consumaseră cel puțin patru băuturi zilnic, aceștia erau cu 55 de procente mai predispuse de a dezvolta cancer. O porție de băutură a fost definită ca având 12,5 grame de alcool, ceea ce echivalează cu un pahar cu vin sau cu o jumătate de halbă cu bere tare. Riscul dezvoltării cancerului cutanat poate fi rezultatul faptului că alcoolul îi determină pe oameni să fie mai nesăbuiți în privința protecției solare. Cercetătorii afirmă că alcoolul cauzează schimbări biologice care fac ca pielea să fie mult mai sensibilă la lumină, putând agrava impactul la expunerea la razele ultraviolete.

Până în prezent, nu se cunoaște cu exactitate mecanismul din spatele asocierii dintre consumul de alcool și riscul dezvoltării melanomului, însă cercetătorii sunt de părere că modul în care etanolul este transformat în compus chimic numit acetaldehidă imediat după consumul de alcool ar putea juca un rol esențial. Specialiștii consideră ca acest compus chimic poate acționa ca un fotosensibilizant, generând molecule numite „specii reactive de oxigen” care distrug celulele într-un mod ce poate cauza cancer de piele. Eva Negri, unul dintre cercetători, a declarat că în prezența radiațiilor ultraviolete, consumul de alcool poate afecta imunocompetența organismului, abilitatea de a produce un răspuns imun optim. Conform oamenilor de știință, acest lucru poate provoca leziuni celulare grave și apoi dezvoltarea cancerului cutanat.

Sursa: www.doctorulzilei.ro





 
 

 

Consumatorii de droguri ajung la UPU

În fiecare gardă, minim doi ieșeni ajung în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași, pe fondul consumului de droguri. Pacienții sunt transportați, cel mai adesea, în stare deosebit de grav...
de
 

 
 

Excese de alcool în seara de Revelion

Medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” s-au confruntat la trecerea dintre ani, dar şi în zilele următoare, cu numeroase cazuri de pacienţi care au consumat alcool în cantităţi ma...
de
 

 
 

Mii de persoane la Masa Pelerinilor

Miile de pelerini sosiţi în Iaşi, de Sfânta Cuvioasă Parascheva, au fost primiţi de municipalitate cu o masă caldă. Peste 40 de mii de sarmale au fost servite astăzi, de la ora 13.00, la Cantina de Ajutor Social a Prim...
de
 

 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi