Stiinta

aprilie 16, 2013
 

Bărbaţi şi femei: aceleaşi boli, simptome diferite, şanse inegale

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Cercetătorii recunosc că până și în prezent, la începutul mileniului al III-lea, se cunosc prea puține lucruri în privința diferențelor dintre sexe când vine vorba despre unele maladii des întâlnite și comune, de altfel, bărbaților și femeilor. Studii efectuate recent au evidențiat că există diferențe esențiale între femei și bărbați în multe aspecte ale unor boli comune celor două sexe: maladii cardiovasculare, cancer, boli hepatice, osteoporoză, însă și în privința aspectului farmacologic al problemei (efectele medicamentelor).

Femeile și bărbații se diferențiază între ei în privința simptomelor, factorii sociali și psihologici care influențează apariția bolii și efectele acestora când vine vorba despre prevenirea și tratarea acestor boli. Cercetările medicale realizate în ultimele patru decenii s-au orientat, în mod surprinzător, în mare parte asupra pacienților bărbați, ceea ce face ca diferențele de ordin medical între cele două sexe să nu fie prea bine cunoscute nici măcar de către medicii curanți ai pacienților.

Un articol recent pe teme medicale prezintă concluziile unei echipe de specialiști care a studiat această chestiune, evidențiind diferențele frapante existente din această perspectivă, între bărbați și femei. De pildă, boala cardiovasculară este percepută, de obicei, ca o boală tipică bărbaților, cu toate că afectează în mare măsură și femeile, manifestându-se, însă, de multe ori în mod diferit. Simptomele atacului de inimă pot fi diferite la cele două sexe: simptomele „tipice” – durerea „ca o gheară” în piept, radiind în brațul stâng sunt, de fapt, întâlnite, de cele mai multe ori, la bărbați, în vreme ce femeile pot avea alte simptome – greață și dureri abdominale.

Deși la femei atacurile de cord sunt de multe ori mai severe și mai complicate, atunci când se plâng de greață și dureri abdominale, femeile nu primesc adesea atenția necesară din partea medicilor, care nu asociază nici ei tot timpul aceste simptome cu atacul de cord și nu recomandă investigațiile potrivite, cum ar fi electrocardiograma, dozarea enzimelor cardiace sau angiografie coronariană. Un alt exemplu îl reprezintă cancerul de colon, al doilea tip de cancer, din perspectiva frecvenței, atât la femei cât și la bărbați, însă la femei are tendința să apară mai târziu în cursul vieții. Mai mult, la femei tumorile colonului se află în altă parte în comparație cu cele întâlnite la bărbați și răspund mai bine la anumite tratamente, în mod diferit față de cazul bărbaților. Astfel de diferențe sunt întâlnite și la alte tipuri de cancer: cele două sexe răspund în mod diferit la chimioterapia administrată în vederea tratării cancerului pulmonar sau cel cutanat. În acest fel, sexul pacientului trebuie luat în calcul ca factor care influențează evoluția bolii și șansele de supraviețuire.

Ciroza biliară primară afectează cel mai mult femeile; în cazul acestei boli, la fel ca și în cazul hepatitei C cronice, moștenirea genetică a femeilor și particularitățile hormonale ale acestora constituie un factor de risc. Osteoporoza este, de asemenea, văzută drept o boală care afectează femeile, însă în realitate ea poate fi întâlnită și la bărbați. Cu toate acestea, ea este de multe ori ignorată de către medici în cazul pacienților bărbați, deși riscul de deces în urma fracturilor este mai mare la bărbați decât la femei. Alte deosebiri au fost observate în privința efectului anumitor medicamente – aspirina și alte substanțe. Pentru ca acestea să fie eficiente și sigure, medicii ar trebui să ia în calcul și diferențele între sexe atunci când prescriu asemenea medicamente.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

Şanse egale cu Maia Morgentern

Joi, 3 decembrie, în Aula Universităţii Tehnice ,, Gheorghe Asachi” din Iaşi, a avut loc un seminar cu actriţa Maia Morgenstern, despre egalitatea de şanşe şi gen. Seminarul a fost organizat în cadrul proiectului ,,�...
de
 

 
 

Şanse egale pentru femeile din România

Joi, 3 decembrie, la ora 15.00, în Aula Universităţii Tehnice ,,Gheorghe Asachi”, Iaşi va avea loc Seminarul ,,Cu Maia Morgenstern despre egalitatea de şanse şi gen”. Evenimentul reprezintă un moment cheie al proiect...
de
 

 
 

A crescut numărul de îngrijiri paliative

Marţi, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi au prezentat în Colegiul Prefectural serviciile de îngrijire paliative oferite persoanelor care sunt temporar sau permanent invalidate. Îngrijirea pal...
de
 

 

 

Sezonul virozelor în şcoli

În fiecare toamnă, copiii de vârstă preşcolară şi şcolară se trezesc cu păduchi, gripă sau cu hepatita A. Elevii duc un război cu bolile şi epidemiile din unităţile în care aceştia învaţă. Medicii sunt cei c...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi