Accesul permanent al tinerilor la Internet – prin intermediul telefoanelor mobile și a calculatoarelor – poate provoca tulburări de somn, depresie, stres și chiar unele probleme de sănătate mintală, potrivit unui studiu al Universității Gothenburg.
Cercetătorii suedezi susţin faptul că persoanele care sunt conectate permanent la Internet sunt bombardate cu un exces de informații. Granița dintre muncă și relaxarea de acasă este deseori încălcată, iar oamenii devin tot mai sensibili din punct de vedere psihic. Obiceiul de a petrece mult timp în fața calculatorului a fost asociat cu depresia la femei, și tulburările de somn la bărbaţi.
„Sfaturile din domeniul sănătății publice ar trebui să includă și informații cu privire la utilizarea sănătoasă a acestei tehnologii”, afirmă Sara Thomée, autoarea studiului, potrivit paginii oficiale a Academiei Sahlgrenska.
În cadrul cercetării au participat sute de tineri cu vârsta cuprinsă între 20 și 24 de ani care au răspuns la o serie de chestionare privind utilizarea Internetului.
Sursa: semneletimpului.ro
Autor: Gianina Gheorghiu