Sport

mai 15, 2018
 

United pierde prima dispută a finalei

Mai multe articole de »
Postat de: Marius Silviu Burlui

Ultima fază a Ligii I la futsal a debutat ieri la Galaţi, acolo unde cele mai bune două echipe, CS United din localitate şi Informatica Timişoara, au disputat primul meci din finala campionatului, care se desfăşoară după regula ,,cel mai bun din cinci jocuri”.
Partida găzduită de sala sporturilor Dunărea, a fost una echilibrată dar foarte disputată, ambii portari ieşind în evidenţă cu paradele lor, timişoreanul Vlad Iancu reuşind să apere şi o lovitură de pedeapsă.
CS United Galaţi- Informatica Timişoara 0-1, singurul gol al jocului fiind înscris în penultimul minut de Miloš Simić, căpitanul echipei.
„E foarte important că am debutat cu o victorie. Trebuie să profităm de acest ascendent moral. Așa cum am mai spus, United Galați e o echipă foarte puternică. Cred, în continuare, că în această finală totul e posibil. Îi felicit pe băieții mei, care și azi au arătat un caracter incredibil, un profesionalism desăvârșit”, a spus Robert Lupu, antrenorul-jucător al echipei Informatica Timișoara la final.
Următorul meci al finalei va avea loc astăzi, începând cu orele 18.30, tot la Galaţi.





 
 

 

Viitorul Constanţa la un pas de o surpriză

Viitorul Constanţa a fost la un pas să producă surpriza pe stadionul din Ovidiu, acolo unde a întâlnit, în turul doi preliminar al Europa League, mult mai experimentata formaţie olandeză, Vitesse Arnhem. Elevii lui Gheo...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

FCSB ca şi calificată în turul 3

FCSB ca şi calificată în turul 3 preliminar al Europa League, după ce ieri a surclasat în deplasare echipa slovenă, Rudar Velenje, cu scorul de 2-0. Meciul contând pentru prima manşă a turului 2, a început cum nu se p...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Paok Salonic, şanse mărite de calificare în turul trei

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Paok Salonic, şi-a mărit şansele de calificare, după ce a câştigat prima manşă a turului 2 din preliminariile UEFA Champions League, cu scorul de 2-1, împotriva elveţienilor de la...
de Marius Silviu Burlui
 

 

 

Remiză albă în Bănie

În prima etapă a Ligii 1 de fotbal, formaţia Politehnica Iași a terminat la egalitate partida disputată în deplasare împotriva grupării U Craiova 1948. Început cu o întârziere de 50 de minute, datorate unor probleme ...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Victorie lejeră pentru FC Viitorul

FC Viitorul Constanţa a debutat, joi, cu o victorie în noua stagiune europeană, împotriva formaţiei Racing Union Luxemburg. Meciul contând pentru prima manșă a turului întâi din preliminariile Europa League, disputat ...
de Marius Silviu Burlui
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi