Sport

aprilie 3, 2018
 

Sloane Stephens câştigă turneul de la Miami

Mai multe articole de »
Postat de: Marius Silviu Burlui

Turneul de tenis feminin de categorie Premier Mandatory de la Miami, s-a încheiat sâmbătă, şi a fost câştigat de sportiva din SUA, Sloane Stephens (12 WTA).
Finala jucată împotriva letonei Jelena Ostapenko (5 WTA) care a durat o oră și 33 de minute, a avut un prim set echilibrat, ambele jucătoare impunându-se de câte 4 ori pe serviciul adversarei, prima parte fiind decisă în tie-break, americancă adjudecându-l la cinci. Setul al doilea, unul fară istoric, a fost câştigat lejer tot de americancă. Scorul final Sloane Stephens – Jelena Ostapenko 7-6(5), 6-1.
În urma acestei victorii, obținute la Miami, Sloane Stephens va urca pe locul 9 WTA.
Scris de: Burlui Marius Silviu





 
 

 

Viitorul Constanţa la un pas de o surpriză

Viitorul Constanţa a fost la un pas să producă surpriza pe stadionul din Ovidiu, acolo unde a întâlnit, în turul doi preliminar al Europa League, mult mai experimentata formaţie olandeză, Vitesse Arnhem. Elevii lui Gheo...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

FCSB ca şi calificată în turul 3

FCSB ca şi calificată în turul 3 preliminar al Europa League, după ce ieri a surclasat în deplasare echipa slovenă, Rudar Velenje, cu scorul de 2-0. Meciul contând pentru prima manşă a turului 2, a început cum nu se p...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Paok Salonic, şanse mărite de calificare în turul trei

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, Paok Salonic, şi-a mărit şansele de calificare, după ce a câştigat prima manşă a turului 2 din preliminariile UEFA Champions League, cu scorul de 2-1, împotriva elveţienilor de la...
de Marius Silviu Burlui
 

 

 

Remiză albă în Bănie

În prima etapă a Ligii 1 de fotbal, formaţia Politehnica Iași a terminat la egalitate partida disputată în deplasare împotriva grupării U Craiova 1948. Început cu o întârziere de 50 de minute, datorate unor probleme ...
de Marius Silviu Burlui
 

 
 

Victorie lejeră pentru FC Viitorul

FC Viitorul Constanţa a debutat, joi, cu o victorie în noua stagiune europeană, împotriva formaţiei Racing Union Luxemburg. Meciul contând pentru prima manșă a turului întâi din preliminariile Europa League, disputat ...
de Marius Silviu Burlui
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi