Social

noiembrie 5, 2013
 

Pro Vita Iași face un pas în plus spre eliminarea barierelor de discriminare a copiilor cu deficiențe

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

În perioada 8-10 noiembrie, Asociația Pro Vita Iași organizează cea de-a treia ediție a Zilelor ProVita Iași, cu tema „Copilul cu Deficiențe, greutate sau bucurie a vieții?”. Prin intermediul evenimentelor, organizatorii își propun să scoată în evidență aspecte sociale, juridice, filantropice și religioase ce privesc copilul cu deficiențe, pentru a face un pas în plus spre eliminarea barierelor de discriminare.

Partea centrală a Zilelor Pro Vita constă în mai multe sesiuni de discuții pe marginea temei acestei ediții. Conferințele vor avea loc la Muzeul Unirii Iasi, pe data de 8 și 9 noiembrie, de la ora 14.00, respectiv ora 15.00. La eveniment vor fi prezenți invitați speciali, specialiști în domeniu și părinți care își vor mărturisi experiențele personale. Cele cinci conferințe sunt „Naşterea de copii, cea mai mare mângâiere a omului de la Dumnezeu” – pr. prof. Cristinel Teşu,  „Misiunea unui copil care a trăit doar 6 luni”  – prof. Iulia Fotea,  „Între avort şi infanticid” – av. Bogdan Stanciu, „Actualităţi şi perspective în abordarea copiilor cu dizabilităţi” – psiholog Gabriela Vrabie și „De trei ani Pro Vita” – pr. Radu Brînză.

Susținerea conferințelor tematice este completată de o parte practică, și anume Ziua Porților Deschise la Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași și la Centrul de zi „Stejărel”. Cu această ocazie, cei care doresc pot să viziteze centrele pentru a-și forma o idee cât mai completă despre ce înseamnă viața copilului cu dizabilități, dar și lucrul cu acesta. Ziua Porților Deschise are loc sâmbătă, 9 noiembrie, în intervalul orar 9.00 – 11.00.

Pentru a promova activitatea din cadrul Programului Sfântul Stelian, al Departamentului Pro Vita, dar și pentru a strânge fonduri pentru copiii cu deficiențe din instituțiile partenere, în cele trei zile ale evenimentului, în Atrium Palas Mall, vor fi organizate expoziția handmade cu vânzare, ce cuprinde obiecte realizate de copiii cu deficiențe din cadrul Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iași, și expoziția Fotoreportaj Familia.

Evenimentul se încheie duminică, 10 noiembrie, de la ora 18:30, la Biserica Sfântul Haralambie, unde are loc lansarea cărții „Fericiri născute și nenăscute”, scrisă de Daniela Bălinișteanu. Acest volum este o mărturie concretă și contemporană, vie a mesajului pe care Departamentul Pro Vita încearcă să îl răspândească. Autoarea a realizat o colecție de articole publicate pe parcursul anului 2012 – 2013, articole ce expun situații reale cu caracter prolife. Gazda evenimentului va fi pr. Hrisostom Rădășanu.

 

 





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Oameni de teatru la Joia Junimii

Tradiţionala întrunire culturală „Joia Junimii” a găzduit pe 3 decembrie lansarea celui mai recent volum semnat de omul de teatru Bogdan Ulmu. Cartea, intitulată „Pagini dintr-o istorie subiectiv-anecdotică a teatru...
de
 

 
 

Eveniment editorial- Gaudeamus 22

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus o serie de noutăţi, oferind cumpărătorilor şansa de a achiziţiona la preţuri reduse cu până la 85% unele dintre cele mai îndrăgite ...
de
 

 

 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 
 

Festivalul „Teodorenii”, la a doua ediţie

Concurs de traduceri şi creaţii literare, expoziţii, spectacole de teatru, degustări de vin şi dezbateri pe diferite teme, toate acestea şi nu numai îi vor aştepta pe ieşeni la Festivalul „Teodorenii”. Aflat la a d...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi