În perioada aprilie – mai, municipalitatea va amenaja un amplu spaţiu de parcare în zona noului Bazar şi a Târgului de Cherestea, aflate în preajma pasajului Poitiers. Parcarea va avea 100 de locuri distribuite pe o suprafaţă de peste 1.900 de metri pătraţi, fiind amenajată cu dalele rezultate din fosta linie de tramvai din Nicolina. ”Parcarea va deservi activitatea de la Bazar, de la Târgul de maşini şi Târgul de cherestea, încercându-se astfel descongestionarea străzii care face legătura cu mănăstirea Hlincea, sâmbăta şi duminica fiind un trafic aglomerat în zonă. Construirea parcării din zona pasajului Poitiers se înscrie în eforturile municipalităţii de a asigura condiţii bune pentru posesorii de autovehicule. Spre exemplu, numai în prima jumătate a lunii martie au fost licitate nu mai puţin de 69 de locuri de parcare în cartierele Nicolina, Dacia, Alexandru cel Bun, Tudor Vladimirescu şi Păcurari” spun reprezentanții Primăriei Iași.
În cursul anului 2013, parcările cu plată administrate de Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (DAPPP) au fost cele din zonele Cinema Victoria, Strada Armeană – Hala Centrală, Ghica Vodă, Agatha Bârsescu, Mitocul Maicilor, Independenţei, Piaţa Unirii, Anastasie Panu. Anul trecut, parcarea de la Hala Centrală a fost reamenajată, mărindu-şi capacitatea cu aproximativ 40%. Din tarifele percepute la parcările cu plată şi la cele de reşedinţă, DAPPP a raportat pentru 2013 încasări de peste 1,3 milioane de lei.
Primăria va pune la dispoziție încă 100 de locuri de parcare la noul Bazar
Mai multe articole de »
Postat de: