Social

august 14, 2015
 

Pelerinaj la Cacica, 14-15 august 2015

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Mii de pelerini vor fi anul acesta la sanctuarul naţional marian de la Cacica (jud. Suceava) în zilele de 14 şi 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. La celebrările de anul acesta va fi prezent şi ÎPS Agostino Marchetto, arhiepiscop emerit din Italia, PS László Bíró, episcop militar din Ungaria.

În afara pelerinilor din România, vor fi prezenţi credincioşi din Polonia, Germania, Ungaria, Austria, Italia, preoţi, autorităţi civile. Printre pelerini vor fi: PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi.

Vineri, 14 august, la ora 12.00, pr. Emilian Cătălin, OFMConv., provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, va celebra sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului. Predicile de la Liturghiile principale vor fi ţinute de pr. Iosif Bisoc, paroh de Buruieneşti.

Din programul celebrărilor de la Cacica face parte pelerinajul tinerilor şi al persoanelor consacrate de vineri, 14 august, fiind condus de PS Aurel Percă. Pelerinajul pe jos începe la circa 5 km de Cacica, la ora 12.00, urmând ca la ora 13.30 să aibă loc ritul primirii tinerilor pelerini, iar la ora 18.00 va fi sfânta Liturghie celebrată de PS Aurel Percă, animată de tineri şi de persoane consacrate.

Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Rugăciuni şi cântece în cinstea Maicii Domnului se vor înălţa din inimile pelerinilor. Celebrarea va fi prezidată de PS Petru Gherghel.

În ziua de hram, sâmbătă, 15 august, vor avea loc, la ora 06.00, sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 07.30 sfânta Liturghie greco-catolică. Liturghia în limba maghiară, prezidată de PS László Bíró, va fi la ora 08.30, iar Liturghiile în limba polonă şi în limba germană, la ora 09.15.

În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Liturghia de hram celebrată la ora 11.00 de episcopul de Iaşi, care va ţine şi cuvântul de învăţătură. ÎPS Agostino Marchetto va avea un mesaj special pentru pelerini la sfârşitul Liturghiei. La Liturghie vor concelebra episcopi şi aproape 100 de preoţi din ţară şi din străinătate. La final icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii şi vor fi binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.

Cu siguranţă, şi anul acesta de la Cacica mulţi se vor reîntoarce spre casele lor reînnoiţi sufleteşte. Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar, copie fidelă a celei de la Częstochowa, va îndrepta privirile multor pelerini spre cea care este “plină de har” pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi.

În ziua de 15 august, seara, la ora 18.30, la Iaşi, se va celebra Liturghia de hram a catedralei romano-catolice “Adormirea Maicii Domnului”.

Sanctuarul de la Cacica este un loc de rugăciune şi meditaţie, sfinţit prin prezenţa icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei “Madona Neagră” de la Częstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Sanctuarul se găseşte în frumoasa regiune bucovineană, la 19 km de Gura Humorului şi la 36 de km de Suceava. Bazilica se află în centrul localităţii, care este înconjurată de dealuri acoperite cu păduri, pajişti, delectând prin această imagine privirea oricărui trecător. Actuala biserică a fost construită între anii 1903 şi 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită şi cărămidă roşie presată, urmând un proiect din Polonia.

Biserica a fost consacrată în ziua de 16 octombrie 1904, de către arhiepiscopii de Lwow: Josef Bilcewski şi Josef Weber. Cu această ocazie s-a stabilit celebrarea oficială a hramului şi a pelerinajului în cinstea Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. În ziua de 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar naţional, iar în anul 2000 papa Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de “basilica minor”.

 

Sursa: www.iasifun.ro





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi