Social

februarie 2, 2014
 

Orange este primul operator care a anunţat că va renunţa la tarifele de roaming începând cu acest an

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Lupta dusă de către autoritățile europene cu operatorii din domeniul telecomunicațiilor a început în urmă cu șapte ani, iar de atunci au fost înregistrate scăderi treptate ale tarifelor percepute pentru roaming, indiferent că este vorba despre telefonie, mesagerie sau date. Planurile inițiale ale Uniunii Europene prevăzuseră la început eliminarea tarifelor percepute pentru apelurile primite în roaming de la 1 iulie 2014, dar se pare că această inițiativă legislativă va fi amânată până către sfârșitul anului.  Potrivit planului trasat anul trecut, începând de la 1 iunie 2014 se dorește eliminarea tarifelor pentru apelurile primite în roaming, tarifele pentru convorbirile inițiate urmând să dispară, la rândul lor, începând cu data de 1 iulie 2016. Aceste reglementări urmează să fie aplicate pentru aproximativ 100 de operatori de telefonie din 27 de țări, acestea având ca țintă crearea unei piețe unice de telefonie mobilă pe teritoriul UE.

Luând în considerare această inexorabilă direcție, Orange a preluat inițiativa și, speculând, de asemenea, o bună oportunitate de promovare a serviciilor oferite, a anunțat planul destinat eliminării tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene începând cu anul curent. Potrivit anunțului oficial, acest plan urmează să fie aplicat la început în țările-cheie a căror listă include Franța, Spania, Belgia, România, Slovacia și Luxemburg. Orange dorește să elimine complet tarifele de roaming pentru voce, mesagerie și date pentru clienții care dețin abonamente a căror valoare este de cel puțin 30 de euro, aceștia urmând să se bucure de tarife standard pe teritoriul european în rețelele Orange și ale operatorilor parteneri, însă și în alte zone din afara Uniunii Europene care nu au fost deocamdată specificate.

Pentru ceilalți abonați, operatorul a anunțat reducerea tarifelor opțiunii Go Europe începând cu luna februarie, clienții cartelelor pre-plătite neavând încă parte de noutăți. Clienții care beneficiază de servicii naționale 4G se vor putea bucura până la sfârșitul anului și de roaming de mare viteză. Primul stat care va beneficia de roaming 4G va fi Franța, această opțiune urmând să fie activă începând cu luna care tocmai a început, în timp ce țara noastră, Moldova, Spania și Portugalia se vor alinia, de asemenea, până la finele anului curent.

Sursa: www.go4it.ro





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi