Aeroportul Iaşi anunţă că în luna iunie a înregistrat din nou un număr record de pasageri pentru o lună, 23.000 de pasageri, comparativ cu iunie 2012 – când s-au înregistrat 11.000 de pasageri.
“Este foarte important să continuăm promovarea noilor curse în Regiunea Nord-Est pentru a readuce la Iaşi pasageri care în prezent folosesc infrastructura aeroportuara din alte oraşe. De asemenea, numărul crescut de pasageri este un argument pentru noi în discuţiile deschise şi negocierile purtate pentru introducerea de noi destinaţii de la Iaşi, destinaţii aşteptate şi solicitate de foarte multă vreme: Paris, Amsterdam, Veneţia, Bergamo, Reggio Calabria, Tel Aviv”, a declarat Domnul Marius BODEA, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Aeroportului Iaşi.
Programul charterelor operate de pe Aeroportul Iaşi de către Companiile Air Bucharest şi Corendon, de la începutul lunii iunie:
Lunea plecare de la Iaşi la 17.35 către Turcia, Antalya (Kusadasi)
Miercurea plecare de la Iaşi la 12.15 către Grecia, Heraklion
Joia plecare de la Iaşi la 13.15 către Turcia, Antalya (Fibula)
Programul detaliat şi pentru celelalte curse externe şi interne operate de pe Aeroportul Iaşi poate fi accesat sau descărcat direct de pe site-ul oficial www.aeroport.ro .