Eveniment

octombrie 23, 2015
 

Marile idei, premiate de UNPR

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , , , ,

Săptămâna trecută a avut loc premierea concursului „Trimite-ne marea ta idee pentru Iaşi”. Acţiunea a fost organizată de filiala Iaşi a partidului Uniunea Naţională pentru Progresul României. Cele mai bune idei ale cetăţenilor au fost premiate cu diplome, bani, cărţi şi aplauze. Ieşenii care au vrut să-şi promoveze oraşul în cursa pentru Capitala Culturală Europeană 2021, au putut participa cu idei proprii la competiţia „Trimite-ne marea ta idee pentru Iaşi”. Zilele trecute, concursul a ajuns la final iar în acest sens, organizaţia locală a UNPR-ului, a organizat o festivitate de premiere, desfăşurată în Aula Bibliotecii Centrale Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi.

Concursul s-a derulat pe o perioadă de trei luni, timp în care cetăţenii Iaşului au putut propune proiecte culturale pentru ca oraşul să devină Capitală Culturală Europeană. În total, au fost depuse peste 40 de proiecte. Printre cei care au avut idei câştigătoare s-au numărat şi câteva cadre didactice de la Universitatea Apollonia, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea de Arte din Iaşi. Din zecile de proiecte trimise de ieşeni, nouă au fost premiate. Ideile răsplătite au provenit din sfere diversificate: artă contemporană, peisagistică, arta fotografică şi nu numai. Printre cei premiaţi s-a numărat şi Filip Matei Florea, un student la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a cărui idee a prins contur după ce a urmărit un documentar cu Ceauşescu.

Valoarea premiilor acordate a fost de 2.500 de euro iar jurizarea a fost făcută de directori ai instituţiilor de cultură din Iaşi, artişti plastici, jurnalişti, profesori şi studenţi. Juriul a considerat că cea mai bună idee a aparţinut unui artist ieşean care doreşte să-şi doneze toate operele şi să realizeze un muzeu al artei contemporane.

La festivitatea de premiere au luat parte peste 100 de participanţi, membri şi simpatizanţi ai UNPR, dar şi cei care au intrat în competiţia „Trimite-ne marea ta idee pentru Iaşi”. Proiectele câştigătoare vor fi puse la dispoziţia autorităţilor locale şi a Fundaţiei Iaşi Capitală Europeană a Culturii 2021, pentru ca cele mai reuşite să fie implementate.

Carmen Stanciu





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

„Târgul Meşterilor Populari”, la Grădina Botanică din Galaţi 

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi organizează, timp de trei zile  „Târgul Meşterilor Populari”, ediţia a XVIII-a, proiect derulat în cadrul Programului „Pământ şi Suflet”. Creatori populari din toa...
de Laura Romila
 

 

 

ÎNTR-O COMUNĂ DIN VÂLCEA, PERSONAJELE DIN BASME SUNT SCULPTATE CU AJUTORUL DRUJBEI

Un colț de poveste prinde contur la marginea unei păduri din Vâlcea… Acolo, sculptori pricepuți mânuiesc drujbele cu atenție pentru a da…viață unor personaje precum Harap Alb ori Setilă. Operele realizate c...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi