Social

decembrie 7, 2013
 

Iulius Mall susţine campania naţională Shoebox

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

În luna decembrie, Iulius Mall s-a alăturat campaniei naţionale ShoeBox, menită să le aducă zâmbete copiilor orfani, celor proveniţi din familii sărace sau dezorganizate.

Campania „Cadoul din cutia de pantofi” constă în strângerea de cutii de încălţăminte, frumos decorate şi umplute cu daruri, care vor fi ulterior distribuite persoanelor aflate în dificultate. Pot participa atât copii din grădiniţele şi şcolile din Iaşi, cât şi cei care doresc să facă un gest deosebit în apropierea sărbătorilor de iarnă. Ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, campania este susţinută de români cu suflet mare din peste 52 de oraşe din toate zonele României şi alte 8 ţări. Darurile care îi vor face fericiţi pe miile de prichindei provin, în acest an, de la peste 80 de centre de colectare din ţară şi din diaspora.

Acţiunea „Cadoul din cutia de pantofi” este organizată de ShoeBox.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi, organizaţia „Salvaţi Copiii” şi Iulius Mall.

Aşadar, cei care doresc să le facă micuţilor o bucurie, trebuie să aleagă o cutie obişnuită de încălţăminte şi să o ambaleze frumos. Copiii sau părinţii pot umple, apoi, cutia cu bunătăţi şi daruri care să îi încânte pe micuţi. Cutia trebuie adusă, până pe 15 decembrie, la Iulius Mall, şi aşezată sub bradul de Crăciun de la etajul doi. Înainte de a înregistra cadoul pe lista lui Moş Crăciun, trebuie completat fluturaşul de la Centrul Info şi specificat dacă darurile sunt pentru un băiat sau o fetiţă şi vârsta potrivită a destinatarului.

În acest an, darurile vor fi împărţite, cu ajutorul organizaţiei „Salvaţi Copiii”, prichindeilor de la instituţiile de învăţământ preşcolar din mediul rural, din judeţul Iaşi.

 





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

50 lei să-ţi trimiţi copilul la grădiniţă

Caravana de vară „Fiecare Copil în Grădiniță” a ajuns săptămâna aceasta la Iaşi, județul cu peste 5.700 de beneficiari estimați. Proiectul urmărește informarea părinților cu privire la Legea nr. 248/2015 și ...
de
 

 
 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 

 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi