Social

aprilie 22, 2013
 

„ISTORIA DE LÂNGĂ NOI” LA CAVADINEŞTI

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

În cadrul programelor educaţionale, derulate în acest an de către Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, proiectul cultural „Istoria de lângă noi” vizează promovarea siturilor arheologice şi a monumentelor istorice de pe teritoriul judeţului Galaţi în comunităţile locale, cunoaşterea legislaţiei în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, precum şi sensibilizarea  autorităţilor locale, în vederea stabilirii  unor măsuri de protecţie şi valorificare a respectivelor monumente.

Proiectul a demarat la începutul lunii aprilie în oraşul Bereşti unde locuitorii au avut prilejul să viziteze expoziţia „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi” şi să participe la o serie de expuneri şi prezentări media. A doua manifestare din cadrul acestui proiect va avea loc pe 24 aprilie 2013, ora 13.00, la Căminul Cultural „Mihai Eminescu” din comuna Cavadineşti. În această localitate există un sit arheologic important „Cavadineşti-Râpa Glodului”ce a fost cercetat pentru prima dată, la mijlocul secolului trecut, de către fostul director al Muzeului de Istorie Galaţi, arheologul Ion T. Dragomir.

Atunci au fost descoperite mărturii de locuire din epoca bronzului (cultura Noua) datate spre finalul mileniului II a. Chr, şi din primul mileniu p. Chr. Situl nu a fost cercetat exhaustiv fiind permanent agresat de factorii naturali, în special alunecări de teren, dar şi de cei antropici prin diferitele activităţi cotidiene. Odată cu deschiderea expoziţiei itinerante „Situri arheologice şi monumente istorice din judeţul Galaţi” vor fi susţinute expuneri privitoare la „Mărturii arheologice în nord-estul judeţului Galaţi” şi „Monumentele istorice din judeţul Galaţi”, de către muzeograful Costel Ilie.

Expunerile vor fi completate cu prezentări media, referitoare la cele mai importante monumente istorice şi situri arheologice din judeţul nostru, după cum ne-a transmis Nicoleta Gheorghe de la Biroul Relaţii Publice a acestei instituţii de cultură gălăţene.

 

Autor: Prof.univ.asoc. Pompiliu COMŞA





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 
 

Festivalul „Teodorenii”, la a doua ediţie

Concurs de traduceri şi creaţii literare, expoziţii, spectacole de teatru, degustări de vin şi dezbateri pe diferite teme, toate acestea şi nu numai îi vor aştepta pe ieşeni la Festivalul „Teodorenii”. Aflat la a d...
de
 

 

 

Dali şi Divina Commedia

Zilele acestea ieşenii au prilejul de a vizita expoziţia „Salvador Dali – Divina Commedia”, găzduită de Muzeul Unirii. Vernisajul expoziţiei a avut loc joi, 21 octombrie şi s-a bucurat de o prezenţă numeroasă a i...
de
 

 
 

Pelerinaj, de la Iaşi la Barbizon

Simezele Galeriilor de Artă ale Ateneului Tătărași au găzduit joi seara un eveniment plastic deosebit, vernisajul expoziţiei „Pelerinajul cultural”. Expoziţia de pictură propune o parte din lucrările realizate de p...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi