Social

august 13, 2013
 

ÎPS Teofan, în vizită la „Fundația Alături de Voi”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , ,

Marți, 13 august, de la ora 12.00, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va vizita Fundația „Alături de voi”. Vizita la fundație face parte din campania de resposabilitate socială „Centrul de Pelerinaj – centru de sprijin pentru comunitate”, realizată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” pentru persoanele cu dizabilități.

În cadrul acestei vizite, ÎPS Teofan, altături de Petrișor Ostafie, reprezentantul beneficiarilor în Consiliul Director al ADV Romania, vor vizita locul de muncă al tinerilor cu dizabilități și vor sta de vorbă cu ei. Tinerii au participat la excursia de la Durău, cu scopul dezvoltării personale și a creșterii stimei de sine și ca motivare personală pentru munca depusă în cadrul unității protejate autorizate Util Deco.

“Suntem onorati de aceasta vizită, deoarece astfel tinerii vor primi binecuvântarea Înaltului, ceea ce, cu siguranță,  va reprezenta un moment inedit în existența lor și o dovadă puternică a suportului din partea comunității și mulțumim pentru acest gest deosebit. Conștientizăm și faptul că vizita aceasta reprezintă o deschidere spre societatea civilă a Bisericii Ortodoxe, mai ales că nu știm situații similare în care Înalt Preasfințitul Teofan să fi vizitat o organizație neguvernamentală laică ieșeană”,  a declarat Angela Achiței, președintele ADV Romania.

Campania de Responsabilitate Socială inițiată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” are ca scop susținerea de activități sociale și prin intermediul altor ONG-uri decât cele aflate sub patronaj propriu.

„O astfel de campanie este o premieră și pentru noi și vom continua să desfășurăm activități și în folosul altor ONG-uri serioase din Iași, astfel dând semnalul implicării pentru comunitate. Nu întâmplător primul parteneriat de acest fel îl avem cu o fundație cunoscută la nivel național și local. O fundație care demonstreză că se poate lucra în folosul comunității atrăgând fonduri europene și sensibilizând comunitatea cu privire la persoanele cu dizabilități. Urmează să dezvoltăm noi parteneriate cu fundații și organizații din județul Iași pentru a continua implicarea Mitropoliei în societate”,  a declarat Costel Damian, managerul Centrului de Pelerinaj „Sfanta Parascheva”.

Unitatea protejată autorizată Util Deco, cu ateliere în Iasi, Tg. Mureș și Constanța, este secție internă a Fundației „Alături de Voi” România și are angajate persoane cu handicap printre care și beneficiari ai organizației, tineri infectați cu HIV în anii 1987-1992 în spitalele din România și ajunși acum la vârsta integrării pe piața muncii. Atelierele cuprind domenii precum legătorie-tipografie-multiplicare, artă meșteșugărească și pictură și servicii de organizare evenimente speciale.

Unitatea este finanțată de Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi