Vineri, 1 noiembrie, în Sala Galbenă a Prefecturii, a avut o şedinţă a Comisiei de Dialog Social, la care au participat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași și reprezentanții Direcției de Asistență Comunitară Iași (DAC), ce au discutat despre modul de gestionare a cazurilor sociale în anotimpul rece.
Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Ion Florin, a asigurat că în Plasamentul din Tătărași zece locuri vor fi disponibile în sezonul rece pentru persoanele fără adăpost, asigurându-li-se hrană și cazare. „Nu am mărit capacitatea rezidențială cu privire la aceste cazuri pentru că nici anul trecut nu au fost ocupate cele zece locuri pe care le-am pus la dispoziție. Noi intervenim în situații de urgență”.
Directorul DGASPC a amintit de cele două centre din satul Budăi, realizate prin proiecte finanțate de Ministerul Muncii și Banca Națională a României, dar care nu dispun de personal. Ministerul Muncii a avizat 75 de posturi, însă sunt blocate din cauza lipsei de finanțare. În cazul în care posturile nu vor fi deblocate până la începutul sezonului rece, reprezentații vor apela la serviciile de voluntariat.
Centrul de la Sculeni a fost închis din cauza degradării clădirii și a condițiilor improprii de găzduire și de asigurare a serviciilor medicale și sociale, oamenii fiind transferați în centrele din Răducăneni, Bivolari, Mircești sau Hârlău. Conform directorului executiv al DGASPC Iași, pentru copiii de la nivelul întregului județ este asigurat un adăpost pentru anotimpul rece. Locurile care ridică probleme sunt cele oferite adulților.
Numărul persoanelor fără adăpost din județul Iași a scăzut, în prezent fiind aproximativ 400 de persoane, din care 150 de persoane cu dificultate socială. În acest moment, Direcția de Asistență Comunitară dispune de de trei centre acreditate cu un număr total de 150 de locuri. „Pentru perioada sezonului rece putem suplimenta cu până la 150 de locuri într-un centru de tranzit, ce presupune cazarea pe perioada nopții. Sunt aduși oameni atât de serviciile de ambulanță, cât și de ONG-uri. Conform protocolului, persoanele în cauză trebuie să treacă prin spital pentru a avea pachetul minimal de analize făcut”, a adăugat Daniel Ciubotaru, directorul DAC.
Pachetul necesar de analize cuprinde analizele de sânge și la plămâni. Aceste centre care oferă adăpost persoanelor sărace și celor cu handicap nu sunt autorizate pentru a asigura suport medical specializat în cazul în care în urma rezultatelor analizelor se dovedește că acele persoane au nevoie în continuare de îngrijire medicală.
Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA