Anemia constituie un diagnostic întâlnit de multe ori în perioada copilăriei. Cu toate că depistarea precoce a acesteia este foarte importantă, semnele unei anemii ușoare trec, de obicei, neobservate de către părinți. Anemia este reducerea masei celulelor roșii, în comparație cu valorile normale vârstei copilului. Ea se reflectă în numărul celulelor roșii, hemoglobinei și hematocritului. Valorile normale diferă foarte mult de la o vârstă la alta, îndeosebi la sugari. Atunci când lichidul sanguin conține puține celule roșii – eritrocite – sau celulele roșii nu au destulă hemoglobină, înseamnă că e vorba despre anemie. Este important de știut că hemoglobinele sunt proteine – ele joacă rolul de a transporta oxigenul. Prin urmare, în caz de anemie, organismul nu primește destul oxigen.
Lipsa de fier este întâlnită de cele mai multe ori drept cauză a anemiei printre copii. Aceată anemie feriprivă are o rată mai crescută mai ales la copiii care nu au împlinit încă un an de viață, sunt alimentați cu lapte de vacă și au un consum crescut de lapte – peste 480 de mililitri zilnic. El are un conținut redus de fier, înlocuiește alte substanțe nutritive necesare organismului și inhibă absorbția fierului.
După vârsta de 12 luni, cea mai bună sursă de lapte este cea îmbogățită cu fier sau formule de lapte fortificate, adaptate vârstei. La copiii cu vârsta de peste un an, sursa de fier o reprezintă alimentele cum ar fi: carne, ficat și pește. Acestea din urmă intră în categoria alimentelor hem care sunt foarte bine absorbite, chiar în perioada anemiei.
Absorbția alimentelor non-hem (non-proteice, dar care conțin o cantitate ridicată de fier) este, de asemenea, favorizată în perioada anemiei. Cu toate acestea, trebuie să fiți atenți deoarece și în sarcină sau în perioada creșterii de eritropoetină (un hormon secretat de rinichi și care intervine în dezvoltarea celulelor roșii), non-hemul împreună cu vitamina C și un aliment hem pot preveni și, în același timp, accelera vindecarea unei anemii feriprive.
Sursa: Yahoo News
Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA