Social

noiembrie 22, 2013
 

A început campionatul mondial de șah pentru persoanele cu dizabilitați

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

Câţiva membri ai unor ONG-uri ieşene care se ocupă de problemele persoanelor cu dizabilităţi şi-au dat întâlnire pe 20 noiembrie 2013, ora 11.00, la Clubul Pensionarilor din cartierul Tătăraşi. Aceştia au demarat prima ediţie a Campionatului Naţional de Şah pentru Persoanele cu Dizabilităţi la Iaşi.

Potrivit organizatorilor competiţia, care prefigurează de fapt Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi (3 decembrie), se va desfăşura pe perioada a trei săptămâni, iar premiile vor fi decernate de către Preşedintele Federaţiei Române de Şah, Sorin – Avram Iacoban. „Este un concurs la care participă şaisprezece persoane care au diferite dizabilităţi: de vedere, de auz, de vorbire. Abia aşteptăm să vedem rezultatele. Şahul ne aduce la aceeaşi masă şi ne spune că în faţa jocului minţii problemele nostre medicale pot fi suportate cu înţelepciune” a declarat Costel Șoldan, preşedintele filialei ieşene a Asociaţiei nevăzătorilor din România.  





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 

 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi