Deși anunțată încă din toamna anului trecut, abia ieri, reprezentanții primăriei ieșene au deschis noul padoc pentru câinii comunitari de la Tomesti. Lucrările la acest padoc au început în urmă cu cinci ani, iar investițiile totale au fost de aproape două milioane de lei, fiind suportate de către bugetul local. Potrivit reprezentanților municipalității padocul are, în momentul de față, o capacitate de peste o mie de locuri. Spre deosebire de adăpostul pentru animale Miroslava, care are 300 de locuri, cel de la Tomeștiare și un cimitir pentru animale de talie mică, dar și un centru medical cu dotări moderne: ”Capacitatea padocului, în momentul de față, este acoperită. Câinii d ela miroslava au fost mutați în acest noun padoc. Sunt 220 de câini, iar până la sfârșitul săptămânii vor mai fi aduse încă 200 de cuști care vor putea adăposti alți peste 200 de câini. Dacă bugetul ne va permite, pe parcursul anului ne propunem să atingem capacitatea maximă de adăpost. Condiție de cazare asunt toate conform normelor în viguare. Este asigurată inclusiv partea medicală, atât cu privirea la tratarea dar și etutanasierea câinilor bolnavi. Dar noi facem un apel și îi așteptăm în continuare pe iubitori de animale să adopte acești câini comunitari, astfel încât să exsite continuu un spațiu disponibil pentru alte cazuri” a declarat viceprimarul Iașului, Mihai Chirica. În momentul de față, potrivit unor raporate ale primăriei ieșene, pe străzile municipiului există peste 11000 de câini comunitari, iar medicii spun că anual peste 1000 de persoane sunt tratate din cauza mușcăturilor de la acești câini comunitari. Adapostul de la Tomești ocupa o suprafata de 3.550 metri patrati si are o capacitate de 3.000 de locuri.
Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai
Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...