Luni, 16 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, 465 de polițiști de ordine publică, rutieră și de alte structuri vor fi alături de elevi, părinți și cadre didactice, pentru ca toate activitățile ce vor avea loc să se desfășoare în condiții bune.
Polițiștii vor acţiona pentru depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care, prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară, afectează climatul de siguranţă publică.
Măsurile pe care le vor lua poliţiştii pe parcursul anului şcolar 2013-2014 sunt structurate pe trei paliere și anume prevenirea prin acţiuni educative, verificarea modului de supraveghere şi pază a unităţilor şcolare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 şi acordarea sprijinului de specialitate, precum şi activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar.
Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA