Cuvioasa Maică Parascheva este aniversată an de an la 14 octombrie de către creștinii ortodocși de pretutindeni. Cinstirea ei se desfășoară în mod deosebit în părțile Moldovei, deoarece moaștele sale se află la Iași de peste 350 de ani, reprezentând un izvor de binecuvântare și însănătoșire spirituală și trupească pentru toți credincioșii care se roagă la ea spre a le fi mijlocitoare înaintea Celui de Sus. În tradiția populară, îndeosebi în Moldova, Sfânta Cuvioasă Parascheva este numită „Vinerea Mare”, spre deosebire de „Sfânta Vineri”, cum este numită în popor Sfânta Muceniță Parascheva, cinstită de Biserica Ortodoxă în fiecare an la 26 iulie. Mărturie despre modul cum era prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva de către înaintașii noștri stau bisericile construite cu hramul ei nu doar în vechea provincie Moldova, ci și în Transilvania și Valahia.
Sfânta și-a petrecut viața pământească în prima jumătate a secolului al XI-lea. Primele informații în limba română cu privire la viața ei au apărut în „Cartea românească de învățătură” a Mitropolitului Varlaam al Moldovei, publicată la Iași în anul 1643. Sfânta a văzut lumina zilei în localitatea Epivata (astăzi Boiados), aflată pe țărmul Mării Marmara, lângă Constantinopolul de odinioară (devenit mai târziu Istanbul), în acele vremuri capitala Imperiului Bizantin, cucerit de către otomani la 1453. Părinții ei erau oameni de neam bun și credincioși, care doreau să moștenească Împărăția Cerului și care au crescut-o în frica Celui de Sus, încurajând-o să se obișnuiască să facă fapte bune, dar îndeosebi să țină post, să se roage și să dea milostenie la cei nevoiași. După de învățase carte, un frate de-al ei a intrat în monahism sub numele de Eftimie; acesta a fost hirotonit episcop pentru dragostea față de lucrurile sfinte și pentru cultura sa deosebită.
Sfânta Cuvioasă Parascheva și-a petrecut copilăria în casa părintească, sub ocrotirea părinților. Se spune că atunci când avea zece ani, aflându-se într-o biserică închinată Maicii Domnului, a auzit citindu-se, în cadrul Sfintei Liturghii, cuvântul Evangheliei, care parcă i se adresa: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să își ia crucea sa și să Îmi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Chemarea Mântuitorului Iisus Hristos a sădit în inima sa dorul de desăvârșire, astfel încât și-a împărțit toate hainele celor nevoiași. Același lucru l-a făcut și cu alte ocazii, ignorând mustrările părinților. Moștenind o mare avere de la aceștia, împreună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dat celor săraci partea care i se cuvenea de moștenire și s-a retras în pustie. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat sfaturi de la cei intrați în monahism și care duceau o viață spirituală aleasă. Urmând sfaturile acestora, a părăsit orașul, îndreptându-se către ținutul Pontului. A petrecut cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea. Ulterior, a plecat spre Țara Sfântă pentru a-și petrece restul vieții în locurile binecuvântate de viața pământească a Mântuitorului Iisus Hristos și a Sfinților Apostoli. După vizita sa la Ierusalim, s-a stabilit la o mănăstire de maici în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat spiritual în rugăciune.
Cu toate acestea, într-o noapte, când avea cam 25 de ani, Sfânta Parascheva a avut un vis în care i-a apărut un înger spunându-i să se revină în locurile natale întrucât acolo trebuia să treacă la Domnul. După acea vedenie, ea a lăsat pustia fără voia ei și s-a întors la Țarigrad. Ea se ruga mereu cu lacrimi fierbinți în biserica închinată Maicii Domnului din Vlaherne și către icoana acesteia pentru a fi călăuzită până la sfârșitul vieții. Apoi, a părăsit Constantinopolul și s-a îndreptat spre localitatea natală, fără a-și divulga cuiva identitatea și originea. Acolo a postit și s-a rugat cu lacrimi întruna la Mântuitorul Hristos pentru a fi chemată la El. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a încredințat sufletul în odihna Celui de Sus.
Autor: Marius -Constantin Popa, redactor Info Apollonia
