Zilele trecute, la un hotel din zona centrală a Iaşului, a avut loc o conferinţă de promovare a unui echipament din zona medicinei alternative, mai puţin practicată în capitala Moldovei. Este vorba despre prezentarea echipamentului Mora Nova, o aparatură germană de înaltă precizie, folosită pentru terapia prin biorezonanţă prin intermediu căruia sunt depistate cauzele bolilor. Conferinţa s-a adresat cadrelor medicale dar şi studenţilor de la medicină, interesaţi să lucreze prin biorezonanţă, o metodă de diagnostic neinvazivă şi lipsită de durere.
Aparatul este extrem de uşor de manipulat, însă, cei care vor să facă interpretări cu ajutorul acestui aparat au nevoie de o vastă pregătire. Diagnosticul cu Mora Nova are relevanţă pentru toate specialităţile medicale: medicină internă, reumatologie, neurologie, psihologie, ginecologie şi nu numai.
Specialiştii susţin că este nevoie de o îmbinare între medicina clasică şi medicina alternativă, deoarece biorezonanţa se axează mai mult pe partea de prevenire. Totodată, o serie de interpretări făcute cu ajutorul acestei terapii au nevoie de confirmare prin metodele medicinei convenţionale. Un alt aspect important reieşit din latura de terapie cu acest aparat de evaluare prin biorezonanţă este faptul că bolile se pot depista la nivel energetic când încă nu există simptomatologie clinică. Astfel, pacientul poate fi consultat în vederea prevenirii instalării unei boli. Timişoara, Bacău, Bucureşti şi Târgu Mureş, sunt câteva dintre zonele în care acest aparat este folosit de specialişti pentru diagnosticare.
Carmen Stanciu