Mediu

iunie 24, 2013
 

Proiectul Mars One. Ce condiții trebuie să îndeplinești ca să ajungi pe Marte

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Mii de oameni tentați de un drum numai dus spre Planeta Roșie trebuie să știe că o companie olandeză caută voluntari. Proiectul poartă denumirea de Mars One și prin intermediul lui, peste aproximativ un deceniu, patru pământeni ar putea ajunge pe Marte. Zeci de mii de oameni, din întreaga lume, și-au depus deja „candidatura”. Totuși, dintre aceștia vor fi selectați doar câțiva. Înscrierile continuă până la sfârșitul lunii august.

Pentru a putea lua parte la selecție, tinerii, care trebuie să fi împlinit 18 ani, au trimis în Olanda un scurt material video de prezentare. Până în anul 2015, reprezentanții companiei vor selecta din miile de doritori un număr cuprins între 28 și 40 de oameni. Aceștia din urmă vor intra în pregătire, vreme de șapte ani, ulterior publicul olandez trebuind să decidă cei mai potriviți candidați pentru a pleca primii către Marte. Acest lucru se va întâmpla dacă totul va decurge conform planurilor. Oficialii olandezi afirmă că actualul proiect are șanse mari de reușită, în special că se bucură de sprijinul cercetătorilor și al profesorilor universitari din aceeași țară.

În anul 2016, olandezii intenționează să trimită în spațiu o capsulă spațială și un satelit de comunicații. Ulterior, după alți doi ani, un robot ar trebui să ajungă pe Planeta Roșie în vederea stabilirii locului de amplasare al viitoarei colonii, iar până în anul 2020 ar trebui să fie gata infrastructura necesară supraviețuirii umane. Dacă lucrurile vor merge bine, patru pământeni vor putea pleca către Planeta Roșie. Primul echipaj urmează să plece în anul 2022 și va ajunge acolo după un an. Echipajul va fi format din doi bărbați și două femei din țări diferite. Ulterior, la fiecare doi ani, câte alte patru persoane vor popula colonia Planetei Roșii. Întregul proces va constitui subiectul unei emisiuni televizate. Compania olandeză speră că din televiziune vor veni măcar o parte din banii necesari în vederea acoperirii costurilor proiectului, estimate la 6 miliarde de dolari.

 

Sursa: www.descopera.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

O nouă inițiativă de promovare a excelenței

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca vor demara un nou proiect comun de promovare a excelenței în cercetare. Este vorba de o conferință cu partici...
de
 

 
 

Luptă pentru şanse egale

Curaj, devotament, generozitate. Acestea sunt principalele valori ale proiectului „Paşi către o comunitate incluzivă”, demarat zilele acestea la Iaşi. Lansarea proiectului a avut loc miercuri, 11 noiembrie, la sediul Pr...
de
 

 
 

Pasajul Octav Băncilă pe ultima sută de metri

Construcţia pasajului Octav Băncilă, care leagă cartierele Dacia, Alexandru cel Bun şi Păcurari, a intrat pe ultima sută de metri. În acest moment, ambele sensuri din zona centrală a pasajului sunt asfaltate, urmând s...
de
 

 

 

Foştii deţinuţi, ajutaţi să se reintegreze în societate

Reprezentanţii mai multor instituţii ieşene au semnat un acord de colaborare în cadrul unui proiect ce priveşte reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate. Potrivit conducerii Penitenciarului Iaşi, un p...
de
 

 
 

Tei şi tramvaie fără fir, în Consiliul Local

Consiliul Local al Municipiului Iaşi a fost convocat joi 29 octombrie în şedinţă ordinară, în Sala Mare a Palatului Roznovanu, pentru a dezbate şi aproba 30 proiecte de hotărâri. Proiectele de hotărâri s-au referit ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi