Mediu

octombrie 3, 2013
 

Păsările protejate prin rețeaua Natura 2000 sunt monitorizate printr-un program național

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

S-a lansat proiectul „Sistemul național de gestiune și monitorizare a speciilor de păsări din România în baza articolului 12 din Directiva Păsări”. Adresându-se în special autorităților publice, specialiștilor, dar și publicului larg, proiectul contribuie la îmbunătățirea activității de management și monitorizare a speciilor de păsări de interes comunitar și a habitatelor conform Directivei Păsări (1979) în baza căreia au fost declarate Ariile de Protecție Specială Avifaunistică (SPA) din cadrul rețelei Natura 2000. Implementarea proiectului va ajuta și la elaborarea primului raport periodic al României privind starea de conservarea a speciilor de păsări de interes comunitar, care va fi transmis Comisiei Europene până la finalul anului 2013.

Păsările de importanță comunitară sunt protejate în România prin 148 de situri de protecție avifaunistică în cadrul rețelei Natura 2000. Dezvoltarea economică necontrolată, activitățile turistice, vânătoarea și silvicultura nereglementate au avut deja un impact negativ asupra unor specii între care cormoranul pitic, egretă mică sau lopătarul. În acest context, proiectul este important pentru cunoașterea stării actuale a populațiilor de păsări sălbatice și pentru îmbunătățirea activităților de management, monitorizare, conservare și pentru diseminarea informațiilor la nivel național. În urma activității de monitorizare vor rezulta: o bază de date, hărți cu distribuția speciilor de păsări, măsuri de conservare pentru speciile aflate în declin și primul raport național pe Directiva Păsări.

În vederea informării publicului țintă și a prezentării rezultatelor monitorizării vor fi organizate în București două conferințe naționale, una pentru comunitatea științifică și alta pentru factorii de decizie. În cadrul celor două evenimente vor fi distribuite publicațiile realizate în cadrul proiectului: Atlasul păsărilor de interes comunitar din România (lucrare grafică și editorială care va conține descrierea fiecărei specii de păsări de interes comunitar, hărți, fotografii, dvd cu sunetele păsărilor cântătoare) și Tool-kit-ul pentru monitorizarea speciilor de păsări de interes comunitar (care va cuprinde „Ghidul standard de monitorizare”).

„Sistemul național de gestiune și monitorizare a speciilor de păsări din România în baza articolului 12 din Directiva Păsări” SMIS-CSNR 36586 este implementat de Fundația Centrul Național pentru Dezvoltare Durabilă în parteneriat cu Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice–Direcția Managementul Ariilor Naturale Protejate. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Sectorial Mediu; Axa prioritară 4: „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecția Naturii”; Domeniu Major de Intervenție: „Dezvoltarea Infrastructurii și a Planurilor de Management pentru Protejarea Biodiversității și Rețelei Natura 2000” și co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Are o durată de 36 luni între 6 februarie 2012 – 5 februarie 2015.

Autor: prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA, colaborator INFO APOLLONIA





 
 

 

O nouă inițiativă de promovare a excelenței

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca vor demara un nou proiect comun de promovare a excelenței în cercetare. Este vorba de o conferință cu partici...
de
 

 
 

Franţa cere oficial ajutorul UE

Franţa a cerut oficial marţi ajutorul altor state membre ale Uniunii Europene, în urma atacurilor teroriste comise vineri la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi şi revendicate de gruparea Stat Islamic. Mai mulţi dip...
de
 

 
 

Budapesta dă în judecată Uniunea Europeană

Ministrul ungar al Justiţiei Laszlo Trocsanyi a anunţat marţi că Budapesta va da în judecată Uniunea Europeană, într-o procedură împotriva cotelor obligatorii de distribuire a refugiaţilor între statele UE. Trocsany...
de
 

 

 

Luptă pentru şanse egale

Curaj, devotament, generozitate. Acestea sunt principalele valori ale proiectului „Paşi către o comunitate incluzivă”, demarat zilele acestea la Iaşi. Lansarea proiectului a avut loc miercuri, 11 noiembrie, la sediul Pr...
de
 

 
 

Pasajul Octav Băncilă pe ultima sută de metri

Construcţia pasajului Octav Băncilă, care leagă cartierele Dacia, Alexandru cel Bun şi Păcurari, a intrat pe ultima sută de metri. În acest moment, ambele sensuri din zona centrală a pasajului sunt asfaltate, urmând s...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi