Potrivit Mediafax, omenirea a ajuns la ziua în care consumul depăşeşte resursele naturale, „earth overshoot day”, acesta reprezentând momentul din an în care oamenii epuizează resursele agricole, copaci şi peşti pe care Terra este capabilă să le producă în decurs de un an. De asemenea, este depăşită capacitatea anuală a pământului de a absorbi deşeurile, inclusiv emisiile de dioxid de carbon. Pentru restul anului lumea trăieşte „pe datorie” ecologică.
Apărătorii mediului susţin că oamenii au nevoie, în prezent, de echivalentul unei planete şi jumătate pentru a se întreţine, iar până la mijlocul secolului vor avea nevoie de echivalentul a două planete.
Sursa: Mediafax