Educatie

noiembrie 8, 2013
 

Ziua Internațională a Educației copiilor nevăzători, sărbătorită de Liceul Special din Târgu Frumos

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Miercuri, 13 noiembrie, se sărbătorește Ziua Internațională a Educației copiilor nevăzători, iar cu acest prilej Liceul Special „Moldova” din Târgu Frumos, județul Iași va celebra 52 de ani de existență. Această instituție este singura din zona de nord a Moldovei care școlarizează copii nevăzători și slabvăzători din cele șase județe vecine județului Iași. Această  instituţie de învăţământ a fost înfiinţată în anul 1961 şi a fost destinată instruirii şi educării  copiilor  nevăzători, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, de pe raza celor șase judeţe din zona de nord a Moldovei. În prezent, în liceu învață 117 elevi cu deficiențe de vedere.

„Accesul copiilor nevăzători la educație echivalează cu posibilitatea acestora de a se afirma, de a fi resursă în societate și de a duce o viață independentă. Este de salutat și de apreciat efortul depus de copiii nevăzători care se străduiesc să devină adulții nevăzători de mâine care vor participa activ la viața socială a comunității din care fac parte. Sperăm însă că societatea și statul, în cele din urmă, trebuie să rezoneze mai bine la nevoile acestor copii speciali și să le creeze condițiile necesare pentru ca ei să reușească să depășească mai ușor obstacolele pe care soarta le-a pus în calea lor”, precizează prof. Margareta Pristavutel, directorul liceului.

Pe lângă o educație de calitate, colectivul liceului oferă acestor elevi îndrumarea necesară pentru dezvoltarea deprinderilor de viață zilnică prin activități în cadrul diferitelor ateliere: gastronomie, igienă și estetică personală, artterapie, origami, croitorie, împletituri, pictură, muzică, informatică, etc. „Chiar dacă procesul de învățare este mai dificil pentru elevii nevăzători, mulți dintre aceștia au reprezentat cu succes liceul la festivaluri de muzică, teatru, șah, la concursuri naționale pe discipline, în cadrul unor proiecte multiculturale, la olimpiade sportive”, a prezicat directorul liceului.

Deficiențele de vedere pot reprezenta obstacole greu de depășit în calea afirmării de sine, a construirii unei cariere și a unei vieți care să se înscrie în sfera normalului. Educația copiilor nevăzători începe în familie și se continuă în școlile speciale.

În perioada  2010-2012, instituția a beneficiat de reconstrucție, reabilitare, modernizare și dotare modernă în cadrul Proiectului Operațional Regional de reabilitare, modernizare și dotare a școlilor speciale din județul Iași, proiect desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Iași. Astfel, instituția dispune de tot ceea ce este necesar unui elev pentru o bună educație.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Cursuri de educaţie rutieră, în şcolile ieşene

Poliţia Locală predă elevilor cursuri de educaţie rutieră şi circulaţie pe drumurile publice. Între poliţia locală şi 40 de şcoli din Iaşi au fost încheiate protocoale de colaborare. Agenţii locali realizează ac...
de
 

 
 

Zilele Academice Ieşene, la o nouă ediţie

În această perioadă, în capitala Moldovei se desfăşoară Zilele Academiei Ieşene. Evenimentul aflat la o nouă ediţie reprezintă o manifestare tradiţională a Filialei Iaşi a Academiei Române. Marţi, 6 octombrie, a...
de
 

 
 

Împreună pentru Copii!

Luni 28 septembrie 2015, a fost lansat proiectul „Împreună pentru Copii!”. Proiectul este finanţat printr-un program european administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Promotorul proiectului este Inspectoratul...
de
 

 

 

Expoziţie culinară la un liceu din Iaşi

O expoziţie culinară realizată de o echipă româno-israeliană a fost prezentată şi savurată la un liceu din Iaşi. Evenimentul a marcat finalul unui curs de gastronomie şi artă culinară cu invitaţi din Israel la car...
de
 

 
 

Verde la educaţie, pentru circulaţie

Copiii ieşeni au făcut şcoală şi în weekend. Poliţiştii rutieri din Iaşi, în parteneriat cu reprezentanţii unui lanţ de supermarketuri, au derulat cea de-a treia ediţie a proiectului „Verde la educaţie, pentru c...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi