Educatie

iulie 31, 2013
 

Prima Academie de Vară dedicată patrimoniului românesc se desfășoară la Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , ,

Institutul Național al Patrimoniului în parteneriat cu Facultatea de Filozofie și Științe Social Politice din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, organizează, în perioada 4-12 August, Academia de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în România postcomunistă”.

Deschiderea evenimentului va avea loc luni, 5 august, de la ora 10.00, în Sala Ferdinand de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași. La eveniment vor lua cuvântul Daniel Barbu, ministrul Culturii, Vasile Ișan, rector al UAIC și Cristian Adomniței, președintele Consiliului Județean Iași.

33 de studenți din România, din cadrul ciclului de licenţă, masterat și doctorat de la Facultăţile de Stiinţe Politice, Istorie, Relaţii Internaționale și Studii Europene, Arhitectură, Sociologie, Jurnalism, Administraţie Publică, Marketing Politic, Drept, Studii de Securitate şi Apărare,  au fost selectați de membrii Institutului Național al Patrimoniului, pe baza unui curriculum vitae, o scrisoare de intenție și o scrisoare de recomandare. Perioada de înscriere s-a încheiat pe 20 iulie.

În cele 9 zile, studenții vor învăța despre politicile culturale și impactul pe care acestea le-au avut asupra patrimoniului cultural în perioada regimurilor politice, particularizând cu discuții despre formarea mentalităților, a memoriei colective și a discursului în spațiului public după 1989 cu scopul de a pune în valoare patrimoniul ca principală direcție de dezvoltare culturală şi de prezervare a identității naționale.

„Am ales Iașul pentru că acest oraș este capitala culturală și simbolică a României. 25 de studenți din toată România vor veni în capitala Moldovei pentru a întâlni cei mai buni specialiști. Dezvoltarea unei culturi pentru protejarea patrimoniului este o necesitate în România. Această Academie va fi un program complex, unic în România. Ne dorim ca acest program pilot să fie organizat anual, la Iași însă vor exista și alte proiecte academice la Cluj, Sibiu și Timișoara” a declarat dr. Alexandru Muraru, Director General al Institutului Național al Patrimoniului.

Lectorii Academiei de Vară „Patrimoniu, Politici Culturale și Mentalități în România postcomunistă” vor fi personalități ale mediului academic , ale vieții politice românești  și ale societății civile precum dr. Alexandru Muraru, Director General al Institutului Național al Patrimoniulu; Daniel Barbu, Ministrul Culturii; Andrei Muraru, Președinte Executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER); Dan Lungu, Directorul Muzeului Literaturii Române Iași, arh. Serban Sturdza, Vicepreședintele Ordinului Arhitecților din România, istoricul Sorin Antohi; asist. univ. dr. Diana Mărgărit, Facultatea de Filozofie și Științe Social Politice; arh. Iosef Kovacs, conf. univ. dr. Conțiu Șoitu, Facultatea de Filozofie și Științe Social Politice , conf. univ. dr.Alexandru Florian, Director General al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, scriitorul Vasile Ernu, scriitorul dr. Arthur Suciu, prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, șef al Catedrei de Istorie Medievală la Facultatea de Istorie de la UAIC și prof. univ. dr. George Poede, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene şi  prodecan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Socio-Politice din cadrul UAIC.

Studenţii participanţi vor avea oportunitatea de a vizita patrimoniul UNESCO din Moldova, monumente istorice și ecleziastice.

Toate costurile, incluzând transport, cazare, masă, vor fi suportate de către organizatorii Academiei de Vară.

 Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA




 
 

 

Petru Poni, omagiat la Iași

Ziua de 4 ianuarie este una dintre punctele de reper ale istoriei Iașului, marcând nașterea celebrului om de știință Petru Poni. Cu ocazia aniversării a 175 de la nașterea marelui chimist și fizician, Complexul Muzeal ...
de
 

 
 

O nouă inițiativă de promovare a excelenței

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca vor demara un nou proiect comun de promovare a excelenței în cercetare. Este vorba de o conferință cu partici...
de
 

 
 

Studenţii de la Drept fac educaţie juridică în şcoli

Un proiect ambiţios lansat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi-a propus să ofere educaţie juridică în şcoli. La lansarea oficială a proiectului, săptămâna aceasta a ajuns la Iaşi, unul dintre col...
de
 

 

 

Funda umană a împlinit zece ani

Elevi, studenţi, cadre didactice şi specialişti au participat miercuri 2 decembrie, la Gala ,,10 ani de solidaritate”. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia ,,Alături de voi”, pentru a rememora momentele deosebite �...
de
 

 
 

Avocaţi pentru o zi

Sâmbătă, Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept, Iaşi a organizat un concurs cu tematica ,,Procese Simulate- Drept Civil Obligaţii” la Tribunalul Iaşi. Organizatorii au dorit ca prin acest concurs, studenţii de ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi