Marţi, 19 februarie 2013, de la ora 17.00, în Sala Cavalerilor din Palatul Beldiman se va desfăşura o manifestare constând din mai multeprezentări de carte din domeniul Comunicării apărute în ultimul an la Editura Apollonia.
Evenimentul face parte din cadrul Zilelor Universităţii „Apollonia”. Vor fi prezentate cărţile Comunicare internaţională şi interculturală în PR, Actualitatea şi presa şi Jurnalism global: comunicare internaţională şi interculturală, de Cristina Georgiana Voicu, Emisiunile de divertisment în neoteleviziune. Conţinut şi mesaj şi Reporterul de serviciu, semnate de Maria Florea şi Marga Andreescu, şi Managementul şi marketingul instituţiilor de presă, de Maria Florea.
Lucrările vor fi prezentate de conf. univ. dr. Cristina Emanuela Dascălu.