Educatie

aprilie 11, 2014
 

Liviu Antonesei şi Daniel Şandru, în eveniment la Suceava

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a avut astăzi privilegiul de a găzdui un eveniment dublu. E vorba de conferinţa susţinută de scriitorul şi profesorul universitar Liviu Antonesei, “Intelectualii şi politica în 25 de ani de postcomunism” şi de lansarea volumului Ipostaze ale ideologiei în teoria politică, semnat de Daniel Şandru, apărut zilele acestea la Editura Polirom.

Astfel, de la ora 15.00, cei prezenţi în Aula corpului E a Universităţii sucevene, public în majoritate format din studenţi, au asistat la o pledoarie pentru dreptul intelectualilor de a face politică,  nu neapărat prin implicare directă, fapt care poate conduce la o „declasare a intelectualului”, ci mai curând în sensul civic al termenului.

 

„Nu putem vorbi de o implicare politică a intelectualului înainte de 89, decât în măsura în care acesta s-a opus partidului. Au existat doar gesturi de disidenţă individuală sau de disidenţă în grupuri mici. În rest, administraţia era totală”, şi-a început conferinţa Liviu Antonesei.

În continuare, a urmărit parcursul Alianţei Civice (1990), pe care profesorul a caracterizat-o ca pe o „construcţie ne-naturală, de sus în jos” şi pe cel al Partidului Alianţei Civice (1992), succesele şi eşecurile acestora, disoluţia AC prin participarea la guvernarea CDR şi dispariţia PAC.

Profesorul ieşean a semnalat totuşi o relansare a societăţii civile, de data asta natural, de jos în sus, marcată de protestele din iarna 2011-2012 şi din anul următor, proteste anti-politice, în măsura în care au vizat clasa politică în întregul său, indiferent de împărţirea acesteia în partide.

Liviu Antonesei a insistat asupra faptului că „intelectualul are obligaţia să se implice civic, să fie un fel de gardian al spiritului civic.” Dacă însă se implică direct, atunci trebuie să îşi asume şi riscurile. Împotriva aşa-numiţilor „intelectuali publici”, scriitorul şi-a încheiat discursul afirmând că „intelectualul în politica românească se declasează. Nu sunt de acord cu vorba că fiecare om are preţul său. Dacă ar fi aşa, atunci eu sunt nepreţuit”.

De la ora 16.00, în acelaşi loc, s-a continuat cu lansarea cărţii Ipostaze ale ideologiei în teoria politică, de Daniel Şandru, apărută recent în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” şi cu o prefaţă semnată de Dan Pavel. Au prezentat Prof. univ. dr. Liviu Antonesei şi Conf. univ. dr. Dan Dascălu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Moderator a fost Lect. univ. dr. Vasile Demciuc, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Dan Dascălu a precizat faptul că noul volum pe tema ideologiei al lui Daniel Şandru trebuie citit după cartea lui apărută în 2009, „Reinventarea ideologiei”, care face o incursiune în această problematică. „Efortul său de a scoate din marginalizare conceptul de ideologie este remarcabil. El reuşeşte să demonstreze că ceea ce s-a întâmplat cu ideologia este nedrept. În această carte, Şandru face analize concrete, despre problemele ideologice ale lumii contemporane, despre populism, despre ce se întâmplă cu liberalismul actual, etc.”, a apreciat acesta.

Liviu Antonesei a vorbit şi el despre „reabilitarea conceptului de ideologie”  şi de faptul că până la urmă „ideologia e nemuritoare”, lucruri evidente în cartea lui Daniel Şandru.

Luând cuvântul, autorul a mărturisit că volumul abia ieşit pe piaţă este un răspuns la întrebarea dacă ideologia poate fi ceva mai mult decât o idee rea. Şi, bineînţeles, răspunsul e pozitiv. „În teoria politică s-a format un adevărat cortegiu funerar care să ducă la groapă ideologia. Şi iată că ideologia a supravieţuit.”, a precizat Şandru.

În plus, cărţile sale, cele două amintite, redeschid şi pun în lumină pozitivă conceptul de ideologie. Au existat se pare două strategii de marginalizare a ideologiei: prin îngustare semantică şi prin contaminare semantică. Propunerea acestei cărţi este de a extrage ideologia din zona marginalităţii într-o zonă în care ideologia a devenit un concept demn de a fi analizat, în care se poate face o analiză ideologică a seducţiei pe care o exercită imaginarul politic etc.

Daniel Şandru este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, instituţie în cadrul căreia a fost ales, în 2012, preşedinte al Senatului Universitar. Este profesor asociat la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, unde predă cursuri de ideologii politice şi de filosofie politică.

Evenimentul a fost organizat de Universitatea suceveană alături de Asociaţia Tinerilor Istorici şi Diplomaţi.





 
 

 

Petru Poni, omagiat la Iași

Ziua de 4 ianuarie este una dintre punctele de reper ale istoriei Iașului, marcând nașterea celebrului om de știință Petru Poni. Cu ocazia aniversării a 175 de la nașterea marelui chimist și fizician, Complexul Muzeal ...
de
 

 
 

Eveniment editorial- Gaudeamus 22

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus o serie de noutăţi, oferind cumpărătorilor şansa de a achiziţiona la preţuri reduse cu până la 85% unele dintre cele mai îndrăgite ...
de
 

 
 

Noime în retina gulagului românesc

Casa de cultură a municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a găzduit vineri, 13 noiembrie, un eveniment artistic complex. Astfel, au fost lansate două din cărţile recente ale prolificului scriitor Aurel Brumă, aflat într-o...
de
 

 

 

Tribut eleganţei feminine la Iaşi

Casa de modă NICHI Cristina Nichita a organizat marţi seara, în Oxford Pub, lansarea colecţiei dedicate sezonului toamnă-iarnă. Invitaţii au avut ocazia de a participa la un eveniment plin de lumină şi culoare, în cad...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi