Absolvenții claselor a VIII-a au susţinut astăzi proba scrisă la disciplina Limba şi literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională, sesiunea 2013. Conform datelor oficiale centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Iași, în cele 187 de centre de examen sunt înscriși 6 952 candidați, din care au absentat 182, prezența elevilor fiind de 97,38 %. Teza s-a desfășurat în intervalul 9.00 – 11.00, fără incidente. Niciun elev nu a fost eliminat din examen.
A fost extrasă varianta de subiect cu numărul 10, care în ansamblu este accesibilă și echilibrată, respectând exigențele curriculare pentru învățământul gimnazial, prevederile programei de examen, precum și structura oficială, anunțată de Centrul Național de Evaluare și Examinare, din cadrul Ministerului Educației Naționale, încă de la începutul anului școlar 2012-2013.
Primul subiect, cu un total de 42 de puncte, propune ca suport un fragment în proză, extras din opera ”Din durerile lumii” de Alexandru Vlahuță, cerințele vizând competențe de înțelegere, explorare și și valorizare a textului literar, inclusiv caracterizarea unui personaj, la alegere, din fragmentul dat. Cel de-al doilea subiect, de 36 de puncte, valorifică un text nonliterar extras de pe http://www.eucitesc.ro/, iar sarcinile de lucru verifică rigoarea cunoștințelor de vocabular, morfologie și sintaxă dobândite în anii de gimnaziu, precum și capacitatea de a redacta o compunere narativă (relatarea unei întâmplări, imaginare sau reale, petrecute în timpul unui concurs). În afara celor 10 puncte din oficiu, s-au acordat 12 puncte pentru redactarea întregii lucrări, distribuite pentru unitatea de compoziţie, coerenţa textului, registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conținutului, ortografie și punctuaţie.
“Considerăm că varianta extrasă are un grad mediu de dificultate, astfel încât să poată fi atinsă cu ușurință nota minimă de cinci, în timp ce elevii cu o pregătire temeinică, serioasă, să fie răsplătiți cu notele așteptate, criteriile de departajare la nivelul mediilor mari presupunând obișnuințe de lectură și interpretare a textelor din registre stilistice diferite”, a declarat inspectorul de specialitate, prof. Mihai-Cezar Zaharia.
Sursa: www.iasiciteste.ro