Educatie

decembrie 20, 2013
 

E-Nursing: Program de instruire în tehnologia informaţiei a asistenţilor medicali, în contextul informatizării sistemului sanitar

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Proiectul „E-Nursing: Program de instruire în tehnologia informaţiei a asistenţilor medicali, în contextul informatizării sistemului sanitar”, POSDRU/81/3.2/S/57946, a fost implementat de Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaşelor si Asistenţilor Medicali din România, în parteneriat cu Federatia SANITAS din România, Asociaţia “Centrul Român de Iniţiative”, An Bord Altranais (Irlanda) şi Consejo General de Enfermeria (Spania).

Pe data de 3 decembrie 2013 a avut loc conferinţa de închidere a proiectului  ce a avut ca obiectiv prezentarea activităţilor şi rezultatelor proiectului, prezentarea „Manualului de bune practici pentru combaterea discriminării în sectorul sanitar”, realizat în cadrul proiectului, precum şi prezentarea unor poveşti de succes întâlnite pe parcursul implementării acestui proiect.

Evenimentul a găzduit, de asemenea, un workshop cu tematica „Bune practici în schimburile de experienţă transnaţionale ale asistenţilor medicali”, în cadrul căruia 15 participanţi au împărtăşit experienţele acumulate pe parcursul vizitelor de lucru în Irlanda şi Spania, vizite prevazute în activităţile principale ale proiectului.

Sursa: Mediafax

 





 
 

 

Program pentru plata impozitelor

Ieşenii care doresc să îşi plătească impozitele trebuie să mai aştepte până săptămâna viitoare. În această săptămână, 4 – 8 ianuarie 2016, la Fisc se încasează doar amenzi, taxe extrajudiciare de timbru, ...
de
 

 
 

Program stabilit la CSMS Iași

Conducătorii echipei CSMS Iași au stabilit programul pentru perioada de pregătire din actuala pauză competițională. Fotbaliștii lui Nicolo Napoli se vor reuni pe 10 ianuarie, în Copou, iar în perioada 11-13 ianuarie es...
de
 

 
 

Posturi ocupate prin concurs

Casa Pătrată a găzduit marţi, conferinţa în care reprezentanţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Iaşi, au prezentat pe scurt stagiile de implementare a programului Naţional de Cadastru şi Carte Funci...
de
 

 

 

Draftul Programului de guvernare

Premierul desemnat Dacian Cioloş a depus azi, în Parlament, o variantă modificată şi lărgită a programului de guvernare, care prevede, printre altele, asigurarea standardelor ISU în şcoli, alocarea unui procent de 2% d...
de
 

 
 

Sprijin comunitar, la Iaşi

Miercuri, s-a lansat la Iaşi cel mai nou program de marketing comunitar, prin care antreprenorii câştigă vizibilitate, datorită asocierii cu o motivaţie socială. Programul Cardul Comunităţii sprijină antreprenoriatul ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi