Cultura

mai 26, 2014
 

„Șotron”, primul târg de cărți, jocuri și distracții pentru copii și adolescenți

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

În perioada 30 mai – 1 iunie va avea loc Șotron. Târg de cărți, jocuri și distracții, eveniment organizat de Muzeul Literaturii Române Iași în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru Comunitate”. Șotron este un adevărat tur de forță al activităților cultural – educative și se va desfășura în grădina Casei Pogor, pe strada Vasile Pogor (închisă circulației), în curtea Palatului Copiilor, precum și în Bojdeuca Ion Creangă, , în intervalul orar 10:00-22:00.

            Șotron. Târg de cărți, jocuri și distracții este un eveniment care se adresează copiilor și adolescenților, dar și părinților și celor interesați de activități educative-interactive. Inițiativa MLR Iași a fost primită cu entuziasm de către instituții educaționale și culturale din Iași (Inspectoratul Școlar Județean Iași, Opera Națională Română Iași, British Council Iași, Palatul Copiilor), artiști, organizații de tineret care au decis implicarea, dezvoltând proiecte interactive în cadrul Șotron.

 Programul pregătit de organizatori este unul foarte bogat, cu peste 150 de evenimente, iar printre activități se numără expoziții de jucării, ateliere creative, troc de cărți și de alte obiecte culturale, concerte, workshop-uri de jurnalism literar pentru elevi și liceeni, Bazar solidar, activități sportive (ping-pong, baschet, volei, trambuline, tenis, cursuri de învățat mersul pe bicicletă), board games, Cupa Devoratorilor de Literatură, concursul de desene pe asfalt, premii etc. Programul complet poate fi consultat pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.

În muzeul Vasile Pogor, la parter, va fi organizată o expoziție de jucării din colecția particulară a ing. Dumitru Cristian, cel mai important colecționar din țară, președinte al Asociației „Muzeul Jucăriilor”, expoziție care va număra în jur de 300-400 obiecte de colecție. De asemenea, un sistem de aplicații multimedia va fi montat, cuprinzând sisteme de proiecție interactive, sistem de realitate augmentată, joculețe educative interactive și aplicații pe suport multitouch, personalizate pe patrimoniul muzeelor literare ieșene.

Pe 1 iunie, prima duminică a lunii, intrarea la muzeele literare ieșene va fi gratuită.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi