După decenii cu poveşti universale pe scena noastră destinată copiilor, spaţiul românesc este şi el exploatat: premiera spectacolului „Vasilache, Mărioara şi invitaţii”, care va avea loc duminică, de la ora 10.30, în sala Teatrului „Fani Tardini”, a fost anunţată într-o conferinţă de presă la care a participat întreaga distribuţie, de către actorul Eduard Şişu, coordonatorul de la „Gulliver” – Secţia de Păpuşi a Teatrului Dramatic.După mai vechiul „Sânziana şi Pepelea” de Alecsandri, jucat acum câţiva ani şi la Paris, în franceză, şi recentul „Păcală”, urmează un spectacol din foarte vechea tradiţie românească, modernizat, însă, la concurenţă cu animaţia de la televizor. Regia îi aparţine lui Daniel Stanciu, scenografia e semnată de Daniela Drăgulescu, iar grafica digitală 3 D de Nicu Stănescu. Vor juca Marian Sterian (în rolul poznaşului Vasilache), Adina Ariton (Mărioara), Gina Geru, Elena Marin, Eduard Şişu şi Vlad Ajder.
Două festivaluri într-unul singur
S-a stabilit şi data de desfăşurare a Festivalului internaţional „Gulliver”: între 11 şi 15 noiembrie, la Teatrul „Fani Tardini”. De data aceasta, cu totul nou, vor exista două paliere de vârstă vizate: ca şi până acum, spectacole pentru copii, în concurs, dar şi o secţiune pentru publicul tânăr şi adult. Practic, două festivaluri într-unul singur! Pe lângă spectacole, vor fi ateliere de lucru cu păpuşi sau de construcţie a acestora, sub ochii micilor spectatori, plus alte surprize încă nedezvăluite de coordonatorul Eduard Şişu. Va fi inclusiv lansare de carte, la Librăria „Humanitas”, de pe Domnească. Lista teatrelor invitate din ţară şi străinătate nu este încă definitivată, va fi fixată probabil până la sfârşitul lunii. Galațiul va găzdui însă în perioada 22-28 septembrie prima ediție a Festivalului de Teatru Independent ”Butterfly Effect”, cu spectacole prezentate de teatre din întreaga țară la Yoobi, în sala Studio și în Sala Mare a Teatrului Dramatic ”Fani Tardini”. Gălățenii au prilejul de participa la un maraton al pieselor de teatru, 16 mai exact în șapte zile, invitații speciali ai evenimentului fiind Florin Piersic jr. și Adrian Nour.
Autor: Prof. univ. Asoc. Pompiliu COMȘA, Universitatea ”Apollonia” Iași