Până pe 15 ianuarie 2013, Muzeul Unirii din Iaşi găzduieşte expoziţia de grafică „Centenar Vasile Dobrian“, care reuneşte pe simeze 34 de lucrări în acuarelă sau tuş, care fac parte din creaţia pictorului, graficianului şi poetului de avangardă. Evenimentul este organizat cu ocazia aniversării a 100 de ani de la naşterea artistului Vasile Dobrian. Artistul a absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din București. Între anii 1949 şi 1956 a fost profesor și director al Institutului de Arte Plastice din Iași. Opera sa cuprinde lucrări de grafică, pictură, desen, colaj, instalație și fotografie. În cadrul expoziţiei prezentată la Muzeului Unirii este inclusă şi presa de gravură care a aparţinut artistului. Expoziţia este inclusă în cadrul Proiectului Educaţional „Prietenii Curcubeului“, derulat de Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi, în colaborare cu Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” şi Grădiniţa „Sf. Sava”. Sursa: Radio Iaşi
Autor: Alin Mureşanu, redactor Info Apollonia