Cultura

octombrie 19, 2013
 

Cartea, tărâmul minunat în care „picturile şi-au găsit locul de privit”

Miercuri, 23 octombrie, de la ora 18.00, la Ateneul Tătărași va avea loc vernisajul expoziției semnată de Ionela Mihuleac. Cu prilejul acestei expoziții va avea loc și lansarea cărții „Riduri pe ochi” a autorului George Pîrîu, carte ilustrată de Ionela Mihuleac. Expoziţia cuprinde un număr de 14 lucrări de pictură din perioada 1996-2003 şi şapte lucrări realizate mai recent. Pentru evenimentul lansării artista a pregătit şi o instalaţie cu lemn şi ceramică.

Artista s-a întâlnit cu George Pîrîu în perioada în care autorul căuta pe cineva să-i ilustreze a treia carte cu poezii pe care dorea să o publice. Citindu-i poeziile, a considerat că lucrările sale de pictură se potrivesc poeziilor, chiar dacă până în acel moment nu mai realizase ilustrații de carte. „Poeziile sale din primele două volume, «Oul împuşcat» şi «Tălpile timpului», şi-au găsit imediat rezonanţa în sufletul meu, iar manuscrisul volumului pe care îl avea în lucru m-a provocat pur şi simplu la o călătorie în ţinutul minune al comunicării poetice. Eu nu fac ilustraţii de carte, aşa că i-am arătat lucrările mele vechi şi noi. Din toate am ales împreună picturile pentru carte. Apoi s-a născut ideea expoziţiei cu ocazia lansării cărţii sale. Pentru mine, cartea sa a devenit acum tărâmul minunat în care picturile mele şi-au găsit locul de privit”, a declarat artista Ionela Mihuleac.

Simona Modreanu, îl descrie pe George Pîrîu în prefața cărții ca fiind un „cal sălbatic, vag domesticit, capabil de izbucniri pătimaşe, dar şi de o grea duioşie, de strigăt solitar şi de tăceri răscolitoare, un armăsar mândru, care nu-şi descalţă potcoavele nici în somn. Poezia lui are parfumul ţinuturilor nesfârşite, al coamelor neîmblînzite, al tropotului generos în cadenţa unei inimi veşnic dăruitoare, incandescenţa apusurilor de soare pogorând în ceaunul de mămăligă al bunicilor, sau în veşmintele rotitoare al unui dans nebun de şatră.”

Artista Ionela Mihuleac își consideră picturile ca fiind niște tărâmuri nesfârșite de liniște și visare, lumi de descoperit în interiorul său, dar și sintezele unor stări de spirit, plecând de la contactul cu un pretext material, precum un deal, o inimă sau un anotimp.

Expoziţie va fi deschisă până pe 15 noiembrie.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

O nouă expoziţie de pictură în Iaşi

Orice iubitor de artă poate vizita până pe 31 august,  Expoziţia de pictură ,,EmiNeTo” din cadrul Galeriei de Artă Grand Hotel Traian. Autorul operelor de artă este Sabo-Bucur Marius Nicolae, absolvent  al Liceului d...
de
 

 
 

Oameni de teatru la Joia Junimii

Tradiţionala întrunire culturală „Joia Junimii” a găzduit pe 3 decembrie lansarea celui mai recent volum semnat de omul de teatru Bogdan Ulmu. Cartea, intitulată „Pagini dintr-o istorie subiectiv-anecdotică a teatru...
de
 

 
 

Eveniment editorial- Gaudeamus 22

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus o serie de noutăţi, oferind cumpărătorilor şansa de a achiziţiona la preţuri reduse cu până la 85% unele dintre cele mai îndrăgite ...
de
 

 

 

Celebrarea spiritului naţional

Anul trecut, evenimentele dedicate zilei naţionale la Iaşi au înregistrat un record de audienţă, de peste 10.000 de persoane. Nici anul acesta, Iaşul nu se va lăsa mai prejos, după cum a declarat primarul Mihai Chirica....
de
 

 
 

Festivalul „Teodorenii”, la a doua ediţie

Concurs de traduceri şi creaţii literare, expoziţii, spectacole de teatru, degustări de vin şi dezbateri pe diferite teme, toate acestea şi nu numai îi vor aştepta pe ieşeni la Festivalul „Teodorenii”. Aflat la a d...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi