[VIDEO] Drum surpat la final de garanţie

Lucrările executate pe drumurile din judeţul Iaşi par a fi de mântuială. La câteva luni după ce a expirat perioada de garanţie, un drum din judeţul Iaşi a intrat din nou în reparaţii. Asta pentru că, din loc în lo...
de
 

 
 

Agenţiile CFR, închise de sâmbătă până luni. Cum vă puteţi procura bilete de tren în această perioadă

Potrivit MEDIAFAX, toate agențiile de voiaj aparținând Căilor Ferate Române vor fi închise în perioada 4-6 mai, Compania recomandând pasagerilor să ceară informații cu privire la circulația trenurilor și în stați...
de
 

 
 

În luna mai se reiau lucrările de modernizare la magistrala II

Din luna mai, municipalitatea va relua lucrările din cadrul proiectului european de reabilitare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică a oraşului. Lucrările rămase de executat pe magistrala II de termo...
de
 

 

 

Bugetarii se bucură de două zile libere

Potrivit Mediafax, premierul Victor Ponta a anunţat că vineri, 16 august, după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, va fi declarată zi liberă, precizând că angajaţii din sistemul bugetar vor recupera această zi în...
de
 

 
 

Cât au crescut preţurile în aprilie. Cartofii, zahărul şi ouăle ţin inflaţia jos, la 0,3% lunar, în ciuda scumpirilor la benzină şi tutun

Preţurile de consum au crescut cu 0,3% în luna aprilie, iar inflaţia anuală a urcat la 1,21%, preţurile produselor alimentare compensând scumpirile semnificative înregistrate la combustibili şi tutun, cele mai important...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi