Trei proiecte cu finanțare europeană au fost finalizare de municipalitate. Este vorba despre „Sistemul de management al traficului”, „Reabilitarea zonei Lăpușneanu – Piața Unirii” și „Consolidarea și restaurarea imobilului în vederea înființării Muzeului Municipal din Iași”. Unul dintre proiecte cuprinde şi procesul de sincronizare a semafoarelor din oraş, proces ce se va finaliza în următoarea perioadă.
Șoferii vor mai avea bătăi de cap și în săptămânile ce urmează. Proiectul intitulat „Sistemul de management al traficului” a fost finalizat parțial. Lucrările din acest proiect au fost duse la bun sfârsit, însă, sincronizarea semafoarelor se va face etapizat în prima parte a anului viitor. După un an și patru luni de lucrări, zona Lăpușneanu și Piața Unirii a fost reabilitată.
Proiectul a implicat șase obiective, printre care se numără reabilitarea pasajului pietonal Piața Unirii, realizarea a 40 de locuri de parcare dar și reabilitarea străzii Lăpușneanu. Muzeul Municipal va fi dat în folosință începând cu vara următoare. Exponatele vor fi aduse la muzeu prin donație publică de documente. Muzeul Muncipal este vechea casa a familei boierești Zmeu. Clădirea a fost stăpânită de generațiile succesive ale vornicului Ilie Burchi-Zmeu până la primul război mondial, aceasta fiind înstrăinată în cele din urmă.
Andreea Poenaru