Administratie

septembrie 25, 2018
 

Au început lucrările la Baia Turcească

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional.

Nici mai mult nici mai puţin de 14 de milioane de lei va investi Primăria Iaşiului în reabilitarea, consolidarea și refuncționalizarea clădirii fostei Băi Comunale.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului – „Au fost aduşi de luni oameni care să înceapă lucrările efectiv. Au făcut organizarea de şantier, au numit un inginer. Este un inginer italian care deja a avenit cu muncitori români aduşi din Italia. Ei au lucrat în domeniul respectiv la un monument istoric de  acolo.”

Cunoscută fiind şi sub numele de Baia Turcească, la finalul lucrărilor clădirea din apropierea Mitropoliei va avea o nouă destinaţie. Ea va fi transformată în Centrul Internațional de Artă Contemporană. Baia Turcească nu este însă singura clădire monument istoric din Iaşi care va fi reconsolidată şi reparată cu ajutorul constructorilor italieni.

Mihai Chirica, primarul Iaşiului – „Putem face o paralelă între Baia Turcească şi Palatul Braunstein şi să ne declarăm deocamdată mulţumiţi de felul în care merg lucrările, mai ales că nu sunt probleme de finanţare sau de autorizare.”

Edilul ieşean crede că inaugurarea ar trebui să aibă loc la sfârșitul anului 2020.

Autor: Iancu Narcis Marius

Sursa: Mediafax

Foto: google.com





 
 

 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

SCUTIŢI DE PLATA PARCĂRII!

La Iaşi găsirea unui loc de parcare în centrul municipiului este în orele de vârf aproape imposibilă. In ultima vreme, parcometrele sunt deseori stricate iar şoferii nu ştiu cum să procedeze. Administratorii parcărilo...
de Laura Romila
 

 

 

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului...
de Laura Romila
 

 
 

Înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este neconstituţional

Despre legea privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii s-a vorbit mult în presă în ultima vreme. Președintele PSD Liviu Dragnea a susținut acest proiect de lege, afirmând că acest Fond va ajut...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi