Archive for noiembrie 19th, 2015
 

 

Aterizare de urgenţă la Burgas

Un avion care efectua o cursă charter cu turişti de la Varşovia la staţiunea egipteană Hurghada a aterizat azi dimineaţa de urgenţă pe aeroportul din oraşul bulgar Burgas, la Marea Neagră, după ce un pasager a afirma...
de
 

 
 

Atentate în Nigeria

Cel puţin 46 de persoane au fost ucise şi peste 120 rănite, în două atentate din oraşele nigeriene Yola şi Kano, dintre care unul a fost comis de două fete-kamikaze cu vârste de 11 şi respectiv 18 ani, au anunţat aut...
de
 

 
 

Votul prin corespondenţă, constituţional

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat ieri la Bratislava, că legea votului prin corespondenţă, în privinţa căreia s-a emis decizia de constituţionalitate, este „promulgabilă” şi că, dacă sunt definitiva...
de
 

 


 
 


 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi