În weekend-ul care vine ansamblul urbanistic Palas Mall organizeză trei târguri în domenii variate. Astfel, la sfârşit de săptămână, vizitatorii ansamblului urbanistic din centrul orasului pot alege soluții financiare personalizate, pot cumpăra cadouri lucrate manual și pot consulta ofertele organizaţiilor non-guvernamentale.
În perioada 5 – 8 decembrie 2013, ieșenii pasionați de lucrurile confecționate manual sunt aşteptaţi la Târgul Handmade. Standurile celor mai iscusiți artizani vor fi amplasate în zona Hervis Sports. Organizatorii târgului susțin că vor fi oferite sute de optiuni pentru cadourile de Moș Nicolae sau Crăciun.
În perioada 6 – 7 decembrie, la Palas Mall, în zona Subway, va debuta Festivalul ONG-urilor Ieșene pentru Tineri. În acest sens, aproape 20 de organizaţii de tineret, din diverse domenii, și-au anunțat prezența. Potrivit organizatorilor cei interesaţi vor putea participa și la 14 workshopuri, care se vor desfășura vineri, de la ora 14.00, și sâmbătă, de la ora 12.00. În cadrul întâlnirilor workshop vor fi abordate teme precum scrierea creativă, implicarea socială, fotografie, proiecte europene și multe altele.
De vineri până duminică, cei interesați de soluții financiare adaptate fiecărui profil de client au posibilitatea de a consulta Târgul de Oferte Financiar-Bancare, care se desfăşoară în Atrium, nivelul 1. Ieșenii interesați vor putea primi din partea profesioniștilor din domeniul bancar consultanță privind accesarea unui credit, avantajele unui depozit de economisire, utilitatea cardurilor de cumpărături și alte facilități în domeniu.