Modul în care se folosesc rețelele de socializare, îndeosebi Facebook, spune multe despre personalitatea utilizatorilor, despre profilul lor psihologic – este ceea ce susține o echipă de cercetători britanici de la Universitatea Brunel, într-un studiu publicat în Personality ans Individual Differences.
Anxioșii sunt în căutare de aprobare (prin like-uri și comentarii). Dacă numărul de like-uri nu este la înălțimea așteptărilor lor, se simt frustrați.
Pentru extravertiți, Facebook este o platformă de exprimare și de comunicare activă. Ei nu se limitează doar să dea și să primească like-uri, ci și să primească ori să posteze comentarii.
Pentru narcisiști sunt caracteristice fotografiile, din abundență, postările cu realizările profesionale și personale. Ei așteaptă comentarii pozitive, complimente, felicitări, chiar și like-uri dacă sunt numeroase.
Discreții intervin mai puțin regulat pe Facebook (ceea ce nu înseamnă că nu accesează des rețeaua de socializare, fie și numai să vadă ce au postat ceilalți). Nu le place să vorbească prea mult despre ei, despre viața personală, sau activitățile lor, la care se referă indirect.
Sentimentalii au multe postări despre relațiile de dragoste. Acest lucru poate însemna pur și simplu nevoia de a-și exprima atașamentul față de celălalt și de a-l aduce la cunoștință. Dar postările insistente (de tipul ‘te iubesc la nebunie’, ‘îmi lipsești deja’) trădează și un sentiment de nesiguranță în relație și o neîncredere în sine însuși.
Sursa: Agerpres