În anul 1837, renumitul om de știință englez Charles Darwin a schițat un arbore pe un carnet, un desen foarte simplu ce ilustra însă ideea că toate speciile de viețuitoare se trag dintr-un strămoș comun, iar diferențele dintre ele sunt datorate evoluției. Ideea sa a fost preluată mai apoi de cercetătorii care i-au urmat lui. Informațiile pe baza cărora se alcătuiește un arbore filogenetic (sau arbore al vieții) sunt colectate fără încetare, pe măsură ce sunt descoperite noi specii, noi metode pentru a compara speciile între ele și noi criterii de comparație, astfel că apar întotdeauna ipoteze noi și arborele se modifică în consecință. Dacă mult timp cercetătorii avuseseră la dispoziție doar criterii morfo-anatomice pentru compararea speciilor, începând cu a doua jumătate a veacului al XX-lea au apărut informațiile genetice, ceea ce a determinat răsturnări ale unor ipoteze, apariția altora noi și realizarea unor noi modele ale arborelui filogenetic al viețuitoarelor.
În anii 1970, oamenii de știință din domeniul geneticii au început să compare între ele fragmente de material genetic provenite de la un număr mare de specii și, pe baza acestora, au desenat un întreg arbore al viețuitoarelor. Din punctul lor de vedere, toate formele de viață sunt cuprinse în trei ramuri principale ale arborelui vieții, numite domenii, de un nivel superior regnurilor. Domeniul eucariotelor are în componența sa animalele, plantele, ciupercile și protozoarele. Cu toate că sunt diferite, toate aceste forme de viață au multe caracteristici comune, dintre care cea mai importantă este existența unui nucleu ce conține materialul genetic sub forma ADN-ului organizat într-o formă compactă, denumită cromatină (o combinație de ADN cu anumite proteine). O altă ramură principală este constituită de bacterii; acestea nu prezintă un nucleu, iar copierea informației genetice se realizează prin intermediul unor enzime diferite de cele ale eucariotelor. A treia ramură este numită Archaea, iar membrii acestui domeniu au trăsături proprii lor, precum anumite tipuri de molecule în membrane. (Mai târziu, s-a constatat că archeele nu trăiesc doar în în medii extreme, deoarece au fost descoperite în tot felul de habitate, inclusiv în corpul uman, în microbiomul intestinal.)
A apărut, așadar, un arbore filogenetic trasat pe baza caracteristicilor genetice ale viețuitoarelor, și care împart formele de viață în trei domenii: eucariote, bacterii și archee. În timp, ipoteza acestor trei domenii a primit întăriri pe măsură ce erau descoperite noi specii. Cu toate acestea, la un moment dat, au ieșit la iveală și niște complicații. În primul rând, s-a constatat că anumite gene pot migra mereu de la o ramură la alta. Fragmente de ADN proprii unei anumite specii pot migra la alte specii. În intestinul uman, unde există o populație de microorganisme foarte numeroasă și diversă, genele care provoacă rezistența la antibiotice pot migra de la o specie de bacterie la alta. Se crede că aceste mutații împiedică realizarea corectă a unei reprezentări arborescente a evoluției. Pe de altă parte, se consideră că mutația anumitor gene de la o specie la alta nu are un efect negativ asupra corectitudinii ipotezei celor trei domenii. O a doua complicație depinde de controversa referitoare la numărul ramurilor principale. În anul 1984, s-a constatat că ribozomii eucariotelor erau similari cu ai anumitor tipuri de archee, lansându-se ipoteza că ar exista o înrudire. (Așadar, din acest punct de vedere, oamenii ar fi un fel de archee).
Sursa: www.descopera.ro
Autor: Marius-Constantin POPA, redactor Agenția de Presă Info APOLLONIA
