Sfârșitul de săptămână se anunță unul foarte rece din punct de vedere termic, iar precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi consistente la nivel național, inclusiv în zona Capitalei, mai ales în ziua de 1 Decembrie, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mihai Tinu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/.
‘La nivel național, se anunță tot vreme închisă, cu precipitații mai mult sâmbătă. Vor fi ploi în Banat și Crișana, ploi și lapoviță în Transilvania și Maramureș, ninsori în Moldova, în timp ce în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi ploi și lapovițe, iar noaptea mai mult ninsori. Duminică, vor fi mai puține precipitații și doar pe partea de vest și sud-vest vor fi ploi, adică în Banat și Crișana, și mixte în Oltenia. La munte se vor semnala precipitații sub toate formele: ploi, lapoviță și ninsori. Este posibil să se formeze polei pe unele drumuri pentru că pe timpul nopții vor fi temperaturi negative’, a menționat Mihai Tinu.
Sursa: Agerpres