De mâine și până duminică (13-22 decembrie), Consiliul Judeţean Iaşi organizează prima ediţie a Târgului de Crăciun de la Iaşi. Evenimentul va avea loc pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt și Strada Costache Negri şi va putea fi vizitat de publicul ieșean între orele 9.00-20.00. Deschiderea oficială a târgului va avea loc vineri, 13 decembrie, la ora 9.00. „Târgul de Crăciun va reuni peste 60 de producători şi comercianţi din toată ţara. Cei mai mulți dintre aceștia sunt din Județul Iași, pentru că am vrut să încurajăm comerțul produselor locale. Ca o noutate față de Târgul de anul trecut, anul acesta Consiliul Județean a achiziționat 50 de căsuţe, care au fost dotate corespunzător. Îi invităm pe toţi ieşenii şi turiştii care ne vizitează oraşul în această perioadă să vină la Târg pentru a ne bucura împreună de sărbătorile de iarnă. Cei care vor veni la eveniment vor putea cumpăra produse alimentare tradiționale, precum și cadouri pentru cei dragi sau decorațiuni specifice”, a declarat Cristian Adomnuței, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Organizatorii spun că pe lista bunătăţilor specifice sărbătorilor de iarnă care vor putea fi achiziţionate de la Târg se află preparate din carne, brânzeturi de oaie şi capră, caşcaval, pastramă, cârnaţi tradiţionali, tocană de iarnă, produse de patiserie, mere coapte, turte moldoveneşti, cozonaci, plăcinte, prăjituri cu miere şi scorţisoară, sucuri naturale de fructe, palincă, vin fiert cu arome de portocale, cuişoare şi scorţişoară. Gurmanzii se vor bucura şi de produse culinare din bucătăria internaţională. În același timp, vizitatorii vor putea cumpăra accesorii de brad şi decoraţiuni de Crăciun, lumânări decorative lucrate manual, ornamente, precum şi alte produse de artizanat.
Târgul, mai spun organizatorii, va oferi şi variante de petrecere a timpului liber. Atmosfera sărbătorilor va fi întreţinută de grupuri de colindători şi urători, participanţi la Festivalul folcloric „Datini şi obiceiuri de iarnă”. În fiecare seară, între orele 17.00-18.00, în cadrul târgului se vor derula diverse momente artistice susţinute de trupa Teatrului pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, soliştii Filarmonicii de Stat „Moldova” şi alţii. Totodată, mai multe grupuri corale și-au anunțat intenția de a-i colinda pe cei care vor veni la Târg.