Pompieri ai serviciilor voluntare şi private din diferite colţuri ale ţării s-au adunat la Iaşi pentru a-şi demonstra abilităţile. Marţi, 11 august, a avut loc prima fază a etapei naţionale a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.
Competiţia se desfăşoară pe stadionul Emil Alexandrescu din Iaşi, iar în cursă au intrat cele mai bune echipaje din ţară. Iasul este reprezentat de două echipaje de pompieri, de la Cotnari şi Lespezi.
Anul trecut, campionii competiţiei au fost pompierii de la serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă de la Lespezi, judeţul Iaşi.
Competiţia constă în trei probe practice: pista cu obstacole pe o sută de metri, ştafeta de 400 de metri şi dispozitivul de intervenţie. Premierea echipei câştigătoare va avea loc miercuri, 12 august.
Reporter Carmen STANCIU