Ieșenii se pregătesc de al patrulea protest împotriva exploatării minereurilor de la Roșia Montană. Astfel, duminică, 22 septembrie, de la ora 17.00, aceștia se vor reîntâlni în Piața Unirii pentru a lupta pentru salvarea Roșiei Montane. Protestatarii au mai adăugat o revendicare pe lista lor: demisia lui Victor Ponta, ideea negocierii cu un premier căruia îi cer demisia ținând de domeniul absurdului.
„Mișcarea nu are lideri, are doar conștiință. Este imposibil pentru Victor Ponta să stea de vorbă cu 25.000 de oameni la București plus alte mii în țară și străinătate. Revendicările noastre nu se discută și nu se negociază, vom fi în stradă până la soluționarea fiecărui punct”, a declarat Eugen David, preşedinte Alburnus Maior.
Protestele deja au consecințe și pe plan internațional, locuitorii din Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena și Barcelona ieșind în stradă în semn de solidaritate pentru lupta în salvarea Roșiei Montane.
Scotia Capital, un important broker al Gabriel Resources, a anunțat că nu va mai tranzacționa acțiunile companiei la bursă datorită presiunii publice din România și din întreaga lume.
Protestarii vor ieși în stradă până când Parlamentul, prin Senat și Camera Deputaților, va vota respingerea proiectului de lege, Guvernul va respinge în procedură de urgență prin hotărâre de guvern acordul de mediu, Roșia Montană va fi inclusă pe lista tentativă a României pentru UNESCO, cianura va fi interzisă prin lege în activitățile miniere din România, cei patru iniţiatori ai acestui proiect de lege, ministrul Dan Şova, ministrul mediului Rovana Plumb, ministrul culturii Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu vor fi demiși și premierul Victor Ponta își va da demisia.