Gradul de ocupare a hotelurilor şi pensiunilor de pe litoral este de sută la sută la sfârşitul acestei săptămâni, iar în staţiunea Mamaia nu mai sunt camere disponibile nici pentru luna august, a declarat, duminică, preşedintele Asociaţiei Litoral – Delta Dunării, Corina Martin.
„Conform Institutului Naţional de Statistică, litoralul are în jur de 120.000 de locuri de cazare, în mod sigur sunt peste 130.000 de persoane, că sunt şi copii. Neoficial putem vorbi de peste 150.000 de persoane, sunt şi turişti care se cazează la particulari, dar nu ştim câţi sunt exact, nu putem estima. Autoritatea publică centrală care se ocupă de turism nu are acest instrument , nu are acel soft de care s-a vorbit tot, prin care am putea afla câţi turişti sunt pe litoral”, a mai afirmat Martin.
Ea a explicat că estimarea poate fi făcută de către agenţiile de turism în momentul în care încearcă rezervarea unor camere, iar hotelurile spun că nu mai au locuri libere.
Potrivit sursei citate, gradul de ocupare se va menţine la sută la sută pe litoral până la sfârşitul sezonului estival.
Sursa: Mediafax