Şomerii aflaţi în căutarea unui loc de muncă au ocazia să consulte ofertele angajatorilor în cadrul unei burse a locurilor de muncă desfăşurată weekend-ul acesta la Iaşi. Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a trei zile, începând de vineri, ora 10.00, la un hotel din zona centrală a Iaşului. La această bursă vor fi prezenţi peste 40 de angajatori din diferite domenii de activitate.
Evenimentul este realizat în cadrul proiectului ReASPIR CRESCENDO, demarat de un agent economic, proiect cofinanţat din Fondul Social prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013. Scopul proiectului este creşterea gradului de ocupare în rândul categoriilor cu risc crescut, în special şomeri tineri şi şomeri de lungă durată.
Reporter Carmen STANCIU