Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va sărbători miercuri, 15 ianuarie, ziua de naştere a marelui poet Mihai Eminescu, declarată în 2010 Ziua Culturii Naţionale.
Cei 164 de ani de la naşterea lui Eminescu vor fi marcaţi printr-o seară de poezie la care vor participa şase studenţi care frecventează cursurile de literatură română şi de traducere literară organizate la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia în cadrul convenţiei dintre IRCCU şi prestigioasa instituţie de învăţământ superior.
Invitatul special al serii este poetul italian Alessandro Canzian.
Sursa: Agerpres