Administratie

aprilie 12, 2016
 

Contractul managementului de trafic este legal

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

Direcţia Naţională Anticorupţie declară legal contractul privind proiectul Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iaşi. Decizia îi permite Primăriei să reia funizarea tranşelor de plată către executant, până la finalizarea lucrărilor. Într-o conferinţă de presă susţinută de primarul interimar Mihai Chirica, edilul a anunţat că la sfârşitul săptămânii trecute reprezentanţii DNA au răspuns la toate întrebările lansate de municipalitate privind legalitatea contractului aferent managementului de trafic.

Din punct de vedere a eficacităţii acestui sistem lucrurile sunt puţin mai complicate. Primarul interimar a recunoscut că au existat nişte probleme în punerea în aplicare a sistemului de management de trafic, probleme care au avut la bază două cauze. Una din acestea este faptul că echipamentele aferente proiectului au fost puse în funcţiune treptat şi nu în sistem integrat, cum ar fi trebuit. Cea de-a doua cauză a fost lipsa de comunicare şi existenţa unor tensiuni între Primărie şi executant, ca urmare a cazului penal care s-a dezvoltat în jurul acestui proiect. Pentru remedierea situaţiei, municipalitatea va lua o serie de măsuri, măsuri ce vor fi dezbătute şi aprobate în cadrul unei întâlniri săptămânale cu factorii de decizie privind circulaţia rutieră.

Edilul a mai menţionat că, în continuare, la sediul Primăriei, se strâng date privind modul în care a funcţionat sistemul de management al traficului până în momentul de faţă. Acolo unde se identifică probleme, acestea vor fi soluţionate în cel mai scurt timp.

Cosmin Dan





 
 

 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

SCUTIŢI DE PLATA PARCĂRII!

La Iaşi găsirea unui loc de parcare în centrul municipiului este în orele de vârf aproape imposibilă. In ultima vreme, parcometrele sunt deseori stricate iar şoferii nu ştiu cum să procedeze. Administratorii parcărilo...
de Laura Romila
 

 

 

Au început lucrările la Baia Turcească

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European d...
de Laura Romila
 

 
 

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi